Biserica Ortodoxa pomeneste astazi pe Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon[2005-07-27]Sfantul Pantelimon era originar din Nicomidia, tatal lui fiind pagan, iar mama crestina. La nastere a primit numele de Pantoleon, adica 'cel intru toate puternic', si a deprins secretele medicinei de la un doctor dincetate, pe nume Eufrosin. Prin mijlocirea preotului Ermolae, a cunoscut invatatura crestina, a fost botezat si a primit numele Pantelimon, adica, 'cel cu totul milostiv'. Pr. prof. Stefan Buchiu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxa 'Patriarhul Iustinian', din Bucuresti, ne-a vorbit despre viata acestui sfant: 'Sf. Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon a trait in veacul al III-lea. El a primit credinta crestina de la mama sa, iar tatal sau l-a trimis sa studieze, pe langa filozofie, si medicina. A fost ucenicul unui mare medic pe nume Eufrosin. In acelasi timp insa, a ajuns, prin pronia lui Dumnezeu, la un duhovnic deosebit, si anume la preotul Ermolae, care l-a invatat si l-a luminat in credinta crestina. Vedem, deci, ca pe de o parte s-a pregatit a tamadui bolile trupesti ale oamenilor, prin stiinta medicinei, iar pe de alta parte, cu darul lui Dumnezeu, s-a pregatit sa tamaduiasca si bolile sufletesti prin credinta crestina'. Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon i-a tamaduit pe cei bolnavi, atat cu iscusinta medicului, dar mai ales prin puterea credintei. Medicii pagani din cetate l-au denuntat si l-au dus la judecata, in timpul imparatului Diocletian. Sfantul Pantelimon a fost supus la grele chinuri si apoi a fost decapitat, doar pentru vina de a fi crestin. Pr. prof. Stefan Buchiu ne-a vorbit si despre contextul in care a fost martirizat acest sfant: 'Cere Imparatului sa i se aduca acolo un bolnav oarecare, de multi ani, si a fost adus un paralizat. Cei de fata s-au rugat zeilor ca sa-l tamaduiasca si, sigur, n-au putut. Apoi, se roaga si Sf. Pantelimon si, cu puterea lui Dumnezeu, face ce a facut odinioara si Sf. Ap. Petru, il tamaduieste pe slabanog, il ridica in picioare pe paralizat. Lucrul acesta bineinteles ca l-a suparat si mai tare pe Imparat, care l-a intrebat cu ce farmece reuseste el lucrurile acestea, fara sa inteleaga puterea credintei lui Iisus. I-a raspuns Sf. Pantelimon cu acelasi curaj, cu puterea Mantuitorului Hristos, care a zidit cerul, pamantul si pe noi toti. Sigur, Imparatul, intru mania lui, il aruca la felurite chinuri, dar din toate il scoate Dumnezeu sanatos si i s-a aratat Hristos sub chipul pr. Ermolae.' Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon este astazi unul dintre cei mai populari sfinti din calendarul crestin, fiind invocat deseori de catre cei aflati in suferinta. Sursa: www.MMB.ro Contor Accesări: 1809, Ultimul acces: 2025-04-26 01:30:03
|
Timp total: 0,16s...
[]:1