Unitatea este misiunea noastră comună[2006-01-26]Ieri seara, în Bazilica San Paolo fuori le mura, Papa Benedict al XVI-lea a condus Vesperele din sărbătoarea Convertirii Sf. Paul. Ceremonia a marcat sfârșitul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor (SRUC), tema centrală fiind: "Unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt eu în mijlocul lor". În predica sa, Papa a afirmat că "aspirația la unitate a tuturor comunităților creștine și a fiecărui creștin, și tăria de a ajunge la ea sunt daruri ale Duhului Sfânt, și merg mână în mână cu o fidelitate și mai profundă și mai radicală față de Evanghelie. Ne dăm seama că la baza angajamentului ecumenic stă convertirea inimii", citează astăzi serviciul de știri al Vaticanului.Amintind de titlul primei sale enciclice, "Deus caritas est", Sfântul Părinte a afirmat: "Dumnezeu este iubire. Pe această temelie fermă stă întreaga credință a Bisericii. [...] Privind spre acest adevăr, culmea divinei revelații, diviziunile dintre noi, păstrându-și dimensiunea dureroasă, ne apar depășibile și nu ne descurajează. Adevărata iubire nu anulează diferențele legitime, ci le armonizează într-o mai înaltă unitate, una care nu este impusă din exterior, ci care din interior, să zicem așa, dă formă întregului". Papa Benedict a spus apoi că "mult așteptata atingere a unității depinde în primă măsură de voia lui Dumnezeu, al cărui plan și generozitate depășește înțelegerea omului, dincolo chiar de cererile și de așteptările lui. Bazându-ne pe bunătatea divină, ne intensificăm rugăciunea comună pentru unitate, care este un instrument necesar și foarte eficient." "Unitatea este misiunea noastră comună; este condiția necesară pentru ca lumina lui Cristos să se răspândească mai eficient în întreaga lume, pentru ca oamenii să fie convertiți și mântuiți." După ce a subliniat faptul că mai sunt multe de făcut, Papa Benedict a conchis afirmând: "Să nu ne pierdem credința, ci mai degrabă să ne reluăm drumul spre unitate cu mai multă energie. Cristos merge înaintea noastră și ne însoțește. Ne bazăm pe prezența sa sigură; de la El implorăm, cu umilință și neîncetat, darul prețios al unității și al păcii". Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 2113, Ultimul acces: 2026-07-22 11:58:30
|
Timp total: 0.03s...
[]:1