Prezentarea primei enciclice: (II) Arhiepiscopul Levada[2006-01-25]La prezentarea de astăzi a enciclicei "Deus caritas est", al doilea vorbitor a fost prefectul Congregației pentru Doctrina Credinței. Arhiepiscopul Levada a afirmat că enciclica este "un text puternic despre `nucleul credinței creștine`, înțeles ca imaginea creștină a lui Dumnezeu și imaginea omului care derivă din ea. Un text puternic care caută să combată folosirea greșită a numelui lui Dumnezeu, și ambiguitatea referitoare la cuvântul `iubire` care este atât de evidentă astăzi în lume." "Pentru a explica noutatea iubirii creștine, Sfântul Părinte caută întâi să ilustreze diferența și unitatea dintre două concepte inerente fenomenului iubirii încă din timpurile străvechilor greci: `eros` și `agape`." Aceste două concepte "nu sunt opuse unul față de celălalt, ci vin armonios împreună pentru a oferi un concept realist al iubirii umane, o iubire care implică în totalitate - trup și suflet - ființa umană. `Agape` împiedică `eros`-ul de la a se lăsa în voia instinctului, în timp ce `eros` oferă pentru `agape` relația fundamentală și vitală a existenței umane."Prefectul Congregației pentru Doctrina Credinței a continuat arătând că "în căsătoria indisolubilă dintre bărbat și femeie această iubire umană ia o formă care este înrădăcinată tocmai în creație". "Iubirea pentru ceilalți, înrădăcinată în iubirea lui Dumnezeu, este datoria, nu doar a fiecărui credincios, ci de asemenea - și aici ajungem la partea a doua a Enciclicii - a întregii comunități de credincioși, cu alte cuvinte a Bisericii. Din dezvoltarea istorică a aspectului eclezial al iubirii, care datează în timp încă de la originile Bisericii, putem trage două concluzii: în primul rând că slujirea carității este parte a esenței Bisericii, și în al doilea rând că nimănui nu trebuie să îi lipsească ceea ce are nevoie, fie el din Biserică sau din afara ei." În Enciclica sa, Papa, a adăugat Arhiepiscopul Levada, "oferă câteva comentarii lămuritoare asupra anumitor aspecte ale slujirii în caritate a Bisericii - `diakonia` - în timpurile moderne. El răspunde la obiecția potrivit căreia caritatea față de cei săraci este un obstacol în calea distribuirii corecte a bogăției pământului la întreaga omenire." În același timp, Papa "laudă noile forme de colaborare rodnică între organismele de stat și bisericești, făcând referire la fenomenul muncii voluntare". Rezumând Enciclica, Arhiepiscopul Levada a arătat că aceasta "ne oferă o viziune asupra iubirii pentru ceilalți, și asupra datoriei ecleziale de practicare a carității, ca fiind un mod de a pune în aplicare porunca iubirii, un mod care își are rădăcinile în esența lui Dumnezeu Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1934, Ultimul acces: 2026-07-21 13:03:27
|
Timp total: 0.03s...
[]:1