IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a oficiat astazi Sf. Liturghie la Catedrala mitropolitana, din Iasi[2006-01-22]In cuvantul sau de invatatura, IPS Parinte Mitropolit Daniel a subliniat principalele semnificatii ale pericopei evanghelice de astazi: 'Evanghelia ne arata pe scurt, in fraze simple, o lucrare mare a lui Dumnezeu care izvoraste din milostivirea Lui cea negraita si nemarginita fata de o suferinta mare. Cand orbul aude ca o multime de oameni trec pe cale si fac zgomot, vorbind sau tropaind, el intreaba: 'Ce este aceasta'?, si primeste un raspuns: 'Trece Iisus din Nazaret'. Indata ce a auzit ca trece Iisus din Nazaret, el a simtit in sufletul sau ca unica sansa a vietii sale este Iisus din Nazaret. Auzise despre El ca a vindecat o multime de orbi, de bolnavi, de aceea, indata ce auzise ca trece Iisus din Nazaret, el n-a mai intrebat: 'Cine este Iisus din Nazaret'?, pentru ca stia ca este Invatatorul care vindeca, ci a inceput sa strige: 'Iisuse, Fiule al lui David, fie-Ti mila de mine'! Strigatul lui arata intensitatea credintei si staruintei lui. Staruinta lui este bazata si pe teama de a nu pierde ocazia unica, sansa aceasta a vindecarii sale, si trebuie sa fi fost atat de mare strigarea lui, incat Mantuitorul Insusi l-a auzit, desi era inconjurat de multime si S-a oprit. Si a zis: 'Aduceti-l aici'. Ca sa auda toti ca El nu cere nici bani si nici hrana, caci Iisus era in vazul oamenilor Om, se intelegea ca numai prin puterea lui Dumnezeu face minunile de vindecare'.In cuvantul de invatatura rostit, IPS Parinte Mitropolit Daniel a facut referire si la alte invataturi deosebit de importante care se desprind din pericopa evanghelica de astazi: 'Evanghelia de astazi este plina de invataturi. In primul rand, vedem ca Mantuitorul Iisus Hristos are mila fata de oameni aflati in suferinta. In al doilea rand, El raspunde la rugaciunea 'Miluieste-ma' si atunci cand credinta este puternica si rugaciunea staruitoare, El Se opreste din drumul Sau ca sa ne asculte, si vazand credinta puternica ne daruieste ceea ce cerem, daca noi cerem, cu toata smerenia, si cu toata credinta, si cu toata daruirea noastra sufleteasca. Mai vedem, insa, in Evanghelie ca atunci cand omul striga catre Iisus exista si ispite venite din partea multor oameni care incearca sa ne impiedice sa ne rugam sau sa strigam catre Dumnezeu, neintelegand din interior suferinta celui care striga. Foarte adesea ni se spune ca de ce sa mergi la biserica sa te rogi? E o pierdere de timp. E prea mare boala ta, prea veche, prea inradacinata ca sa-ti mai poata face cineva ceva, ca sa-ti schimbe viata'. Sursa: www.MMB.ro Contor Accesări: 1580, Ultimul acces: 2025-02-02 06:01:44
|
Timp total: 0,14s...
[1]:1