Citirile biblice pentru fiecare zi - Ziua a cincea[2006-01-22]Prezența lui Dumnezeu printre noi: o chemare la pace.Domnul puterilor cu noi (Ps. 46) 1 Regi 19, 1-13a: În freamătul unei blânde adieri Ps. 46 (45): Domnul puterilor cu noi Fapte 10, 9-48: Dumnezeu nu este părtinitor Luca 10, 25-37: și cine este aproapele meu? Comentariu Meditând asupra textelor biblice care grăesc despre prezența lui Dumnezeu printre noi, noi suntem conștienți de preocupările serioase aflate pe traseul nostru ecumenic. Ca și pe vremea lui Ilie, Dumnezeu nu poate fi aflat în mijlocul furtunii sau într-un cutremur de pământ. Mai degrabă, prezența Sa mângâietoare și plină de pace se poate afla în șoapta unei blânde adieri sau chiar în tăcerea deplină. Trebuie să credem odată cu psalmistul: Dumnezeu este singura noastră întărire. Urmând pilda unui Dumnezeu care distruge arcurile și rupe lăncile, noi suntem invitați să punem capăt oricărui conflict. Episodul relatat în Faptele Apostolilor ne invită să medităm asupra Duhului lui Hristos Cel Înviat Care lucrează pretutindeni în lume. După chipul unui Dumnezeu nepărtinitor, noi trebuie să învățăm a trece dincolo de toate hotarele cele prea lumești. Parabola Samarineanului celui milostiv ne amintește că noi nu putem trece cu vederea pe vreun frate sau vreo soră pe care-I întâlnim în calea noastră. Cum să nu ne simțim noi solidari cu o altă comunitate ecezială aflată în dificultate? Rugăciune Adunați în numele lui Hristos Iisus noi Te rugăm, Părinte Sfinte: fă-ne să luăm aminte la prezența Ta în această lume și ajută-ne să vedem căile pe care Tu vrei să ne conduci în pelerinajul nostru ecumenic. Că Ție se cuvine slava, cinstea și închinăciunea în vecii vecilor. Amin. Sursa: www.osmth.ro Contor Accesări: 1944, Ultimul acces: 2025-02-14 00:02:00
|
Timp total: 0,25s...
[]:1