Premiera: societate preoteasca pro-life - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Premieră: societate preoțească pro-life

[2006-01-14]
Pr. Frank Pavone, conducătorul grupului "Preoți pentru viață", a anunțat apariția unei noi societăți preoțești, dedicată susținerii mișcării pro-life. Această societate a primit acordul de funcționare imediată de la Episcopul John Yanta, ce păstorește Dieceza de Amarillo Texas, anunță agenția catolică de știri CNA.

Actul de înființare a societății, intitulată Misionarii Evangheliei Vieții, poartă data de 12 decembrie 2005, cu semnătura Episcopului Yanta și a Mons. Michael Colwell, JCL. În acest act se spune că societatea are dreptul "în mod oficial și în numele Bisericii" să pregătească preoți, diaconi și misionari laici, cu scopul "apărării demnității vieții umane". Foarte încântat, pr. Pavone a vorbit despre acest moment ca fiind unul "istoric". "Niciodată până acum nu a existat o comunitate în sânul Bisericii care să fie dedicată încetării avortului și eutanasiei".

El a explicat că "activitatea societății va atinge un spectru larg de acțiuni pro-life, incluzând motivarea oamenilor în alegerea de candidați pro-life și sprijinirea unor oameni precum Terri Schiavo". "Nu ne vom opri până când uciderea în masă a copiilor nu va lua sfârșit, și până când fiecare viață umană, de la concepție și până la moartea naturală, nu va fi prețuită și apărată în America", a mai spus preotul american.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1696, Ultimul acces: 2025-02-04 09:56:31