Impactul conținutului sexual din media asupra tinerilor[2005-07-12]Cel mai amplu și mai complex studiu privind impactul imaginilor sexuale din media asupra tineretului, ale cărui rezultate au fost publicate săptămâna trecută în "Journal of Pediatrics", arată inconștiența periculoasă a societății. Studiul, condus de S. Liliana Escobar-Chaves și de colegii ei de la Universitatea texană pentru Științe Medicale din Houston, comandat de Institutul Medical pentru Sănătate Sexuală, a analizat toate cercetările științifice biomedicale și sociale efectuate între 1983 și 2004, care explorează efectele mass-media asupra tineretului.Din cele 2.522 de documente științifice examinate, sub 1% tratează problema impactului mass-media asupra atitudinilor și comportamentelor sexuale ale adolescentului. "Fiecare părinte și cadru medical trebuie să fie îngrijorat de aceste descoperiri", a comentat Gary L. Rose, președinte al Institutului Medical. "Copiii noștri sunt saturați cu imagini sexuale. De exemplu un tânăr petrece în medie patru ore pe zi în fața televizorului, iar 83% dintre programele cele mai urmărite de tineri au un conținut sexual. Și totuși nu ne-am oprit niciodată să ne întrebăm care este efectul acestui conținut sexual din televiziune, Internet și muzică, asupra tineretului." Iată în continuare câteva dintre concluziile studiului: Adolescenții care sunt expuși la emisiuni tv cu conținut sexual supraapreciază anumite comportamente sexuale, sunt mai permisivi privitor la relațiile sexuale premaritale și propun relații sexuale. Tânărul american petrece în medie o treime din fiecare zi în preajma mass-media, în general fără să fie supravegheat de părinți. În 1999, 22% dintre emisiunile radio de tineret aveau conținut sexual: impactul este necunoscut. 42% dintre melodiile CD-urilor de top din 1999 aveau conținut sexual, 41% foarte explicit: impactul este necunoscut. Tinerii cu vârstele între 9 și 17 ani folosesc în medie de patru ori pe săptămână Internetul, câte două ore de fiecare dată. 60% dintre tineri folosesc computerul "pentru a naviga pe net", iar 14% spun că au văzut ceva ce nu ar vrea ca părinții lor să știe că au văzut. Nu există date sistematice despre conținutul sexual al siturilor vizitate de adolescenți, nici despre impactul navigării. Într-un comentariu ce însoțește studiul, dr. Michael Rich, medic și cercetător la Școala de Medicină de la Harvard, afirmă că astăzi mortalitatea nu mai este cauzată atât de mult ca în trecut de infecții, boli congenitale sau altele, ci de asumarea unor comportamente nesănătoase, inclusiv în ceea ce privește sexualitatea. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1912, Ultimul acces: 2025-04-25 00:29:45
|
Timp total: 0,17s...
[]:1