Episcopia Maramureșului și Sătmarului: Binecuvântare de lucrări la Parohia Babța. La slujbă au participat numeroși credincioși[2017-08-26]de Andrei PauNumeroși credincioși au participat în data de 26 august 2017 la slujba de târnosire (sfințire) a bisericii cu hramurile Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Parohia Babța, Protopopiatul Carei. Serviciul religios a fost oficiat de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. După slujba de binecuvântare, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie. Din sobor au făcut parte 35 de preoți. Răspunsurile au fost oferite de Grupul de Muzică Psaltică Theologos al Eparhiei. În cuvântul rostit, ierarhul a explicat înțelesul duhovnicesc al pericopei evanghelice în care a fost prezentată vindecărea celor doi orbi. În debutul predicii sale, Preasfinția Sa a evidențiat faptul că minunea săvârșită de Mântuitorul ne arată că trebuie mereu să alegem grâul de neghină. Să reținem că cei doi orbi din Evanghelia de azi n-au luat-o într-o direcție în care i-ar fi atras lumea, ci au fost chemați și au urmat pe Hristos, însemnând că n-au primit în mod gratuit darul vederii, ci minunea pe care a făcut-o Mântuitorul a fost realizată ca să vadă și ceilalți oameni, că, iată, având doi ochi trebuie să alegem grâul de neghină, adevărul de minciună întuneric și să optăm pentru adevăr, pentru calea care este Hristos: Calea, Adevărul și Viața, a spus Preasafinția Sa. Continuând omilia, PS Iustin a atras atenția asupra pericolelor societății actuale și a subliniat rolul Bisericii. Acum lumea în care trăim este plină de imagini false. Este plină de lucruri rele și întunecate. Acestea sunt marile capcane pentru copii și pentru tineret. N-auzi numai lucruri rele. Numai știri rele. Numai Biserica mai aduce știri bune pentru oameni. Numai Biserica mai vorbește frumos și are un limbaj sacru, pentru că limbajul nostru este luat din Scripturi. Numai în Biserică mai auzim cuvinte frumoase, a concluzionat ierarhul. În semn de apreciere și prețuire pentru activitatea pastorală și pentru contribuția adusă la înnoirea bisericii Nașterea Maicii Domnului, preotul paroh Valentin Bota a fost distins cu titlul de iconom stavrofor, având dreptul de a purta brâu roșu și Sfânta Cruce. Au primit diplome de vrednicie pentru contribuția adusă la înnoirea și împodobirea bisericii: primarul Aurel Bojan al comunei Bogdand, epitropul Vasile Mare, Consiliul Parohial, Veronica Pop, membră a Comitetului de Femei, Vasile Oegar, constructorul bisericii, artistul în piatră Marius Bota, coordonatoarea corului de copii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Daniela Dragoș, Corul de copii al bisericii și binefăcătorul Ioan Pop. La final Preotul paroh Valentin Bota a mulțumit pentru distincția primită și a oferit în dar Preasfințitului Părinte Episcop Iustin o icoană a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, pentru Muzeul Episcopiei. În apropiere de biserică a fost amenajată clădirea fostului C.A.P. care va deveni centru de asistență pentru persoane vârstnice. Edificiul va fi dat în folosință peste câteva luni. Biserica din Babța, comuna Bogdand, Protopopiatul Carei, județul Satu Mare, a fost ridicată în perioada 2010-2012, din cărămidă, pe fundație de beton. Piatra de temelie a fost pusă de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, în prezența întregului sat. Până la construirea acestei biserici, Parohia Babța a mai avut două biserici din lemn: una construită în 1815, pe vremea când satul era depopulat și alta construită în 1878. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1512, Ultimul acces: 2026-08-16 08:50:05
|
Timp total: 0.03s...
[]:1