Viata la superlativ - Interviu cu Cornel Darvasan[2006-12-22]- Duminica, 10 decembrie, a debutat pe postul de televiziune aradean InfoTv, emisiunea Viata la superlativ. Ce ne puteti spune despre aceasta emisiune?- ,,Viata la superlativ este un proiect de televiziune care a aparut cu ocazia programului evanghelistic Galileanul sustinut de pastorul Lucian Cristescu in 2002, program transmis prin satelit de Biserica Adventista. Era partea introductiva a acestui program. Mai tarziu ,,Viata la superlativ a devenit o emisiune de televiziune de sine statatoare si a intrat in grila Realitatea Tv in anul 2002, o data pe saptamana iar din 2004, de patru ori pe saptamana s-a emis pe Tele 7 ABC. - Cine produce si unde, programul Viata la superlativ? - Studioul de productie de televiziune Kronos Media infiintat in aprilie 2006 la Oradea. Am inceput prin a oferi postului local TVS Oradea 5 ore de program pe saptamana cu doua formate ale emisiunii ,,Viata la superlativ. Din luna iunie, emisiunile noastre intra si pe Prima TV Ploiesti, iar din 10 decembrie, si pe Info TV Arad. Am ales aceasta denumire a studioului din cuvantul grecesc ,,chronos care dupa demitologizare poate insemna ,,timpul care ne apartine si care speram sa fie folosit in directia dorita de Dumnezeu pentru ca foarte multi oameni sa auda evanghelia! - In spatele lui Kronos Media sunteti d-voastra! Va rugam sa va prezentati. - Cornel Darvasan nu este decat o unealta in acest plan despre care am primit cofirmarea ca este de la Dumnezeu. Tata a trei copii, licentiat in teologie si doctorand in litere, dar in primul rand pastor al Bisericii Crestine Adventiste de Ziua a Saptea, stradania mea este sa prezint pentru toate categoriile de oameni, dar in special pentru tineri, evanghelia intr-un mod cat mai accesibil. - Ce isi propune emisiunea? - Emisiunea isi propune sa strecoare un strop de speranta in sufletele oamenilor. Intr-o lume in care promiscuitatea morala este prezenta si standardele de viata sunt in deriva, incercam ca, impotriva curentului, sa aducem bucuria vietii, sanatatea unei credinte autentice, reintoarcerea la marile valori etice iudeo-crestine, inaltarea persoanei lui Isus Hristos si prin televiziune. - Ca realizator al acestei emisiuni, de ce ati recomanda-o cuiva? - Recomand emisiunea noastra pentru ca ea are invitati de calibru care pot vorbi despre viata la superlativ, pentru ca exista o astfel de viata! Incercam sa avem pe viitor si mesaje biblice, muzica, intrebari si raspunsuri, conferinte publice, reportaje si voxuri care sa ne lege de contemporaneitate. Emisiuni care trateaza subiecte precum Ce se intampla dincolo de moarte? sau Etica avortului sau decalogul prezentat in 10 emisiuni, vor fi intotdeauna de dorit pentru oamenii cu interes spiritual. - Emisiunile prezinta punctul de vedere al vreunei biserici anume? - Ne place sa credem ca emisiunile noastre nu prezinta punctul de vedere al unei biserici, ci prezinta o Persoana. Nu a scris niciodata o carte si totusi cele mai multe carti din lume au fost scrise despre El; nu a compus niciodata un cantec si totusi viata si activitatea lui au fost un izvor nesecat pentru toti compozitorii lumii. Ateii nu au ce sa faca, trebuie sa masoare istoria pana la El si de la El incoace. Este Isus! Ce rol mai are El azi, de ce trebuie sa tinem cont de El, de ce aceasta este cea mai importanta decizie a vietii, veti putea vedea in emisiunile noastre. - Care este orarul emisiunilor? - La Info Tv Arad, emisiunile se prezinta duminica de la ora 19, cu reluare vineri la ora 12. Dar pentru cei ce au DIGI TV, si vor sa ne vada mai mult si mai des, pe postul TVS Oradea, orarul este duminica, ora 10, ora 22 reluare, luni ora 14, marti ora 21 si sambata ora 11. Informatia Aradului, Daniel Albu, 16 decembrie 2006 http://www.informatia-aradului.ro/Interviu/9521.html Autor : Daniel Albu . Sursa: www.Intercer.ro Contor Accesări: 2328, Ultimul acces: 2026-08-22 07:50:54
|
Timp total: 0.03s...
[]:1