Bucurați-vă, Domnul este aproape! - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Bucurați-vă, Domnul este aproape!

[2006-12-17]
Papa Benedict al XVI-lea s-a rugat astăzi, la amiază, împreună cu credincioșii și pelerinii veniți în Piața San Pietro. Astăzi în Biserica Catolică de rit latin este a III-a duminică a Adventului. Înainte de rugăciunea Angelus, Sfântul Părinte a rostit un scurt discurs, pe care îl redăm în traducerea redacției în limba română a Radio Vatican.
Dragi frați și surori,
În a treia duminică de Advent liturgia ne invită la bucuria spiritului. O face cu celebrul antifon care preia un îndemn al apostolului Paul: Gaudete in Domino, Bucurați-vă mereu în Domnul... Domnul este aproape(cf. Filipeni 4,4-5). Dar și prima lectură biblică a Liturghiei este o invitație la bucurie. Profetul Sofonia, la sfârșitul secolului al VII-lea înainte de Cristos, se adresează cetății Ierusalimului și populației sale cu aceste cuvinte: Bucură-te, fiica Sionului, tresaltă de veselie, Israele! Veselește-te și bucură-te din toată inima, fiica Ierusalimului!... Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un eliberator puternic (Sofonia 3,14.17). Dumnezeu însuși este reprezentat cu sentimente similare: El își va găsi în tine bucuria și veselia cu dragoste reînnoită; va tresări și va cânta de bucurie pentru tine ca în zilele de sărbătoare (Sofonia 3,17-18a). Această promisiune s-a realizat pe deplin în misterul Crăciunului pe care îl vom celebra peste o săptămână și care cere să se reînnoiască în acest `astăzi` al vieții și istoriei noastre.
Bucuria pe care liturgia o trezește în inimile creștinilor nu este rezervată numai lor: este un anunț profetic destinat întregii umanități, în mod special celor mai săraci, în acest caz celor mai săraci în bucurie! Ne gândim la frații și surorile noastre care, în special în Orientul Mijlociu, în unele zone ale Africii și în alte părți ale lumii trăiesc drama războiului: ce fel de bucurie pot să trăiască? Cum va fi Crăciunul lor? Ne gândim la atâția bolnavi și persoane singure care, pe lângă faptul că sunt încercate în trupul lor, sunt și în suflet, deoarece nu rareori se simt abandonate. Cum să împărțim cu ele bucuria fără a fi lipsiți de respect față de suferința lor? Dar ne gândim și la aceia - în special tineri - care au pierdut sensul adevăratei bucurii și o caută în zadar acolo unde este imposibil să o găsească: în cursa exasperată spre autoafirmare și succes, în falsele divertismente, în consumism, în momentele de euforie, în paradisurile artificiale ale drogurilor și oricare alte forme de alienare. Nu putem să nu punem în comparație liturgia de azi și îndemnul ei Bucurați-vă! cu aceste realități dramatice. La fel ca în timpurile profetului Sofonia, tocmai celui care este în încercare, răniților vieții și orfanilor bucuriei, li se adresează în mod deosebit Cuvântul Domnului. Invitația la bucurie nu este un mesaj alienant, nici un simplu paleativ, ci, din contra, este o profeție de bucurie, apel la o răscumpărare ce pleacă de la reînnoirea interioară.
Pentru a transforma lumea, Dumnezeu a ales o umilă copilă dintr-un sat al Galileei, pe Maria din Nazaret și a interpelat-o cu acest salut: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine. În acele cuvinte stă secretul adevăratului Crăciun. Dumnezeu le repetă Bisericii și fiecăruia dintre noi: Bucurați-vă, Domnul este aproape! Cu ajutorul Mariei, să ne oferim pe noi înșine cu umilință și curaj pentru ca lumea să-l primească pe Cristos care este izvorul adevăratei bucurii.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1063, Ultimul acces: 2026-08-25 18:54:51