„Zilele Mitropolit Visarion Puiu” | Manifestări comemorative în Mitropolia Moldovei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

„Zilele Mitropolit Visarion Puiu” | Manifestări comemorative în Mitropolia Moldovei

[2017-02-25]
de Sorin Ionițe

Mitropolitul Visarion Puiu este omagiat în aceste zile la Pașcani, Neamț și Roman. Manifestările marchează 75 de ani de la numirea și instalarea ierarhului ca Șef al Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria și Mitropolit al Odessei, notează doxologia.ro.
Zilele Mitropolit Visarion Puiu, ediția a XXI-a, se desfășoară în perioada 24-26 februarie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Vineri, 24 februarie 2017, Mitropolitul Visarion a fost comemorat la Pașcani:
În Biserica Sfinții Voievozi a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru ierarhul omagiat;
La troița din cartierul Fântânele din Pașcani a avut loc o slujbă de pomenire, un program cultural și o expoziție foto-documentară;
La Colegiul Național Mihail Sadoveanu din Pașcani a fost organizat un simpozion dedicat comemorării ierarhului.
În încheierea manifestărlor, participanții au făcut un tur al orașului Pașcani și au vizitat casa în care s-a născut Mitropolitul Visarion Puiu.
Astăzi, 25 februarie, va avea loc pelerinajul Pe urmele lui Visarion Puiu la Mănăstirea Neamț, care va cuprinde:
Vizitarea Casei memoriale Visarion Puiu de la Schitul Vovidenia;
Pomenire la gropnița Mănăstirii Neamț, unde se află piatra de mormânt a Mitropolitului Visarion; se va citi o rugăciune și la mormântul părintelui profesor Ioan Ivan.
Părintele Mitropolit Visarion va fi omagiat la Roman duminică, 26 februarie:
Va fi oficiată Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Roman. În cadrul slujbei vor fi aduse rugăciuni pentru sufletul Mitropolitului Visarion;
În Biserica Sfântul Nicolae din Trifești, va avea loc o slujbă de pomenire, urmată de evocări.
În Sala Unirii a Muzeului de Istorie din Roman se va desfășura Simpozionul Internațional cu titlul: Visarion Puiu – 75 de ani de la numirea și instalarea ca Șef al Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria și Mitropolit al Odessei.
La final, va avea loc o prezentare de carte, expoziția documentară In memoriam – Visarion Puiu și întrunirea Asociația Visarion Puiu – realizări și perspective.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 974, Ultimul acces: 2026-08-08 00:26:07