Rugăciune și filantropie la penitenciarele din județele Galați și Brăila - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Rugăciune și filantropie la penitenciarele din județele Galați și Brăila

[2017-01-17]
de Andrei Pau

Un sobor de preoți a oficiat luni, 16 ianuarie 2017, slujba Sfintei Liturghii în capela Sfinții Apostoli Petru și Pavel din incinta Penitenciarului de maximă siguranță din municipiul Galați, notează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit o slujbă de mulțumire (Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel) și rugăciuni speciale pentru cei aflați în închisori.
În cuvântul de binecuvântare, Arhiepiscopul Dunării de Jos a evidențiat importanța rugăciunii ca legătură a omului cu Dumnezeu.
Se cuvine ca astăzi să facem un efort de a înțelege că toți trebuie să aruncăm, prin rugăciune și solidaritate lanțurile păcatului, invizibile, dar prezente pe sufletele noastre. De asemenea, să facem un lanț de rugăciune care să ne unească cu Dumnezeu și cu semenii noștri din această capelă și penitenciar, dar și cu preoții și voluntarii de la Penitenciarele din Brăila și Tichilești, a spus Înaltpreasfinția Sa.
La momentul liturgic și catehetic au participat 31 de persoane private temporar de libertate, lucrători din cadrul penitenciarului, precum și voluntari seminariști sau studenți teologi.
Și anul acesta parohia gălățeană Sfântul Antonie cel Mare, prin implicarea membrilor Consiliului și Comitetului parohial, a oferit persoanelor private de libertate prezente la slujbă pachete cu alimente neperisabile și obiecte igienico-sanitare de primă necesitate.
La final, ierarhul a vizitat și ceilalți deținuți, i-a binecuvântat și le-a oferit cărți de rugăciuni, iconițe și revista eparhială Călăuza Ortodoxă.
Manifestări similare au avut loc și la Penitenciarul pentru minori și tineri din Tichilești, județul Brăila. Aici, preoții din parohiile învecinate, profesori de religie, elevi și studenți voluntari au vizitat pe semenii lor, s-au rugat împreună și au purtat un dialog pe diferite teme, caracteristice vârstei lor. În încheiere, tinerii privați de libertate, prezenți la manifestări, au primit pachete cu alimente, obiecte de primă necesitate, calendare și cărți de rugăciuni.
Programe asemănătoare s-au desfășurat și la Penitenciarul din municipiul Brăila. Un număr de 36 deținuți au participat la Sfânta Liturghie oficiată în capela unității, după care au susținut un scurt program cultural-artistic dedicat poetului național Mihai Eminescu.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1551, Ultimul acces: 2026-08-10 15:07:19