Liturgia tradițională nu a fost niciodată abolită[2006-11-28]Răspunzând zvonurilor că Papa Benedict al XVI-lea va emite în curând un document motu proprio de încurajare a unei mai largi folosiri a liturgiei preconciliare, Arhidieceza italiană de Genova a publicat o notă detaliată în care îi asigură pe credincioși că liturgia tradițională nu a fost abolită de Conciliul Vatican II.Nota, publicată la 27 noiembrie pe situl web al Arhidiecezei de Genova nu confirmă exact zvonurile tot mai răspândite despre iminența documentului motu proprio. Dar, după ce se spune că "informații confuze care circulă actualmente" necesită un răspuns, declarația subliniază faptul că Papa are autoritatea de a emite noi norme liturgice. Pentru a conserva deplina comuniune cu Biserica, toți catolicii trebuie să respecte aceste norme, se mai adaugă. Privitor la liturgia tradițională, Arhidieceza de Genova afirmă: "Conciliul Vatican II nu a abolit și nici nu a cerut abolirea Liturghiei Papei Pius al V-lea." Mai degrabă Conciliul a dorit o reformă a acelei liturgii. Liturgia tradițională a Papei Pius al V-lea și liturgia post-conciliară a Papei Paul al VI-lea sunt "două expresii valide ale aceleiași credințe catolice". Este complet greșit, afirmă Arhidieceza, să se sugereze că aceste două abordări liturgice sunt într-un fel în opoziție reciprocă. Reluând o temă pe care Papa Benedict al XVI-lea a ridicat-o în discursul său dinainte de Crăciun, în fața Curiei Romane, Arhidieceza de Genova subliniază faptul că dezvoltarea liturgiei trebuie văzută organic, decizia unui Pontif Roman trebuind mereu interpretată în lumina declarațiilor papale anterioare. În mod similar, se spune în declarația citată, acțiunile diferiților Papei "și cele ale Conciliului din Trento și ale Conciliului Vatican II, nu trebuie prezentate ca și cum s-ar contrazice reciproc". Conform agenției CWNews, declarația Arhidiecezei de Genova pare a se încadra în eforturile de pregătire a credincioșilor pentru apariția documentului motu proprio, răspunzând acuzațiilor că Papa Benedict intenționează să respingă liturgia de după Conciliul Vatican II. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 956, Ultimul acces: 2026-07-28 17:01:03
|
Timp total: 0.04s...
[]:1