Religia nu trebuie să aprobe recurgerea la violență[2006-11-28]În ziua de marți, 28 noiembrie, la ora 5.30 p.m., la Nunțiatura apostolică din Ankara, Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit cu corpul diplomatic acreditat în Turcia. În discursul său, Sfântul Părinte a evidențiat faptul că a venit prieten și ca apostol al dialogului și al păcii, adăugând că adevărata pace are nevoie de dreptate, pentru a corecta inegalitățile economice și dezordinile politice care sunt întotdeauna factori de tensiune și amenințări în întreaga societate.Pentru prevenirea conflictelor, a continuat Sfântul Părinte, nu este suficient să respectăm și să sprijinim deciziile instituțiilor internaționale. Trebuie să existe dialog adevărat, ... cu scopul de a se ajunge la soluții politice acceptabile și durabile, respectând persoanele și popoarele. Mă gândesc, în particular, la conflictul din Orientul Mijlociu care continuă în mod îngrijorător, apăsând asupra întregii vieți internaționale, cu riscul de a vedea extinderea conflictelor periferice și răspândirea acțiunilor teroriste; salut eforturile numeroaselor țări care s-au angajat astăzi la reconstrucția păcii în Liban, și printre acestea, Turcia. Fac apel încă o dată, înaintea voastră, doamnelor și domnilor ambasadori, la vigilența comunității internaționale pentru ca să nu se sustragă de la responsabilitățile sale și să depună toate eforturile necesare pentru a promova, între toate părțile în cauză, dialogul, singurul care permite asigurarea respectului față de ceilalți, protejând interesele legitime și respingând recurgerea la violență. Papa Benedict al XVI-lea a subliniat apoi faptul că Constituția turcă recunoaște fiecărui cetățean drepturile la libertatea de cult și la libertatea de conștiință. Este îndatorirea autorităților civile în orice țară democratică să garanteze libertatea efectivă a tuturor credincioșilor și să permită organizarea liberă a vieții propriei comunități religioase. Evident, îmi doresc ca toți cei care cred, la orice comunitate ar aparține, să continue să beneficieze de aceste drepturi, cu certitudinea că libertatea religioasă este o expresie fundamentală a libertății umane și că prezența activă a religiilor în societate este un factor de progres și de creștere pentru toți. Aceasta presupune, desigur, ca religiile, din partea lor, să nu caute exercitarea directă a unei puteri de ordin politic, pentru că nu sunt chemate la aceasta și, în particular, să renunțe în mod absolut să justifice recurgerea la violență ca expresie legitimă a practicii religioase. Salut în acest sens, a spus Papa, comunitatea catolică a acestei țări, puțin numeroasă dar foarte dornică de a participa în modul cel mai bun la dezvoltarea țării, mai ales prin educația tinerilor, și prin edificarea păcii și a armoniei dintre toți cetățenii. Papa a subliniat încă o dată nevoia de dialog care, a spus el, trebuie să permită diverselor religii să se cunoască mai bine și să se respecte reciproc, cu scopul de a lucra împreună tot mai mult în slujba aspirațiilor celor mai nobile ale omului, care este în căutarea lui Dumnezeu și a fericirii. El și-a reafirmat marea stimă pentru musulmani, încurajându-i pe aceștia să continue să se angajeze împreună, grație respectului reciproc, în favoarea demnității fiecărei ființe umane și pentru creșterea unei societăți în care libertatea personală și atenția față de celălalt să permită fiecăruia să trăiască în pace și armonie. Biserica, a spus el, este angajată în a sluji cauza omului și a adăugat: nu aș îndeplini această obligație fundamentală dacă nu aș reaminti înaintea voastră necesitatea de a așeza demnitatea umană tot mai mult în centrul preocupărilor noastre. Dezvoltarea extraordinară a științelor și a tehnicilor pe care omenirea o cunoaște astăzi, cu urmări aproape imediate pentru medicină, agricultură și producția de resurse alimentare, dar în egală măsură pentru comunicarea cunoașterii, nu trebuie să fie căutată fără o finalitate și fără repere, dat fiind că este vorba de nașterea omului, de educația sa, de modul de a trăi și munci, de bătrânețea și moartea sa. Discursul papal poate fi citit la sectorul Documente al sitului Catholica.ro. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 831, Ultimul acces: 2026-07-28 17:01:01
|
Timp total: 0.04s...
[]:1