Papa Francisc: Milostivirea este mai puternică decât violenţa şi nedreptatea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc: Milostivirea este mai puternică decât violenţa şi nedreptatea

[2016-01-01]
Suferinţele lumii sunt fără putere în faţa milostivirii lui Dumnezeu, a cărui intrare în istorie a adus o nouă eră umanităţii, a spus Papa Francisc la Liturghia din prima zi a noului an. "Istoria nu hotărăşte naşterea lui Cristos; în schimb venirea Sa în lume permite istoriei să îşi atingă plinătatea", a afirmat Sfântul Părinte la Liturghia celebrată vineri dimineaţa în Bazilica San Pietro. "Din acest motiv naşterea Fiului lui Dumnezeu inaugurează o nouă eră, o nouă calculare a timpului, o eră care dă mărturie despre împlinirea unei promisiuni străvechi."
Liturghia de astăzi a marcat solemnitatea Mariei, Maica lui Dumnezeu. Predica a pornit de la a doua lectură, din Scrisoarea către Galateni, care vorbeşte despre Dumnezeu "născut din femeie" la "împlinirea timpului". Ţinând cont de acel moment din istorie, sub domnia împăratului roman Augustus, Pontiful a explicat că naşterea lui Isus la "împlinirea timpului" nu trebuie văzută în context geopolitic. În schimb trebuie considerată ca împlinirea promisiunii făcute de Dumnezeu umanităţii. Împlinirea timpului este prezenţa lui Dumnezeu în istorie. "Acum putem vedea gloria Sa, care străluceşte în sărăcia ieslei; putem fi încurajaţi şi susţinuţi de cuvântul Său, făcut 'mic' într-un prunc. Mulţumită Lui, timpul nostru îşi poate găsi plinătatea."
Papa a arătat că misterul intrării lui Dumnezeu în istorie intră în "coliziune" cu experienţa umană a nedreptăţii şi violenţei împotriva celor slabi şi inocenţi. "Cum poate împlinirea timpului să fi venit când noi suntem martorii valurilor de bărbaţi, femei şi copii fugind de război, foame şi persecuţie, gata să îşi rişte vieţile pentru a găsi respect pentru drepturile lor fundamentale?", a întrebat Papa. În timp ce acest "torent de suferinţă, îngroşat de păcat, pare să contrazică împlinirea timpului adusă de Cristos", a spus Pontiful, aceste suferinţe sunt învinse de milostivirea lui Dumnezeu. "Acest torent umflat este lipsit de putere în faţa oceanului de milostivire care inundă lumea noastră", a continuat el.
"Cu toţii suntem chemaţi să ne scufundăm în acest ocean, să ne lăsăm renăscuţi, să depăşim indiferenţa care blochează solidaritatea, şi să lăsăm în urmă neutralitatea falsă care previne împărtăşirea", a spus Sfântul Părinte. "Harul lui Cristos, care aduce speranţa mântuirii la împlinire, ne conduce să cooperăm cu El la edificarea unei lumi mai juste şi mai fraterne, o lume în care fiecare persoană şi fiecare făptură să poată locui în pace, în armonie cu creaţia lui Dumnezeu."
Pontiful şi-a îndreptat apoi atenţia spre Maria, spunând că Biserica îi invită pe credincioşi la deschiderea noului an să contemple "maternitatea ei divină ca icoană a păcii". "În ea, promisiunea străveche îşi găseşte împlinirea. Ea a crezut cuvintelor îngerului, a conceput pe Fiul şi a devenit astfel Mama Domnului. Prin ea, prin da-ul ei, a avut loc împlinirea timpului." Papa a amintit lectura evanghelică a zilei, cu vizita păstorilor la Noul-Născut, observând că Maria "păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei" (Luca 2,19).
"Ea ne apare ca un vas plin până la margine de amintirea lui Isus, ca Scaun al Înţelepciunii la care putem să apelăm pentru a înţelege învăţătura Sa", a explicat Sfântul Părinte. "Astăzi Maria face posibil pentru noi să înţelegem semnificaţia evenimentelor care ne afectează personal, evenimente care de asemenea afectează familiile noastre, ţările noastre şi lumea întreagă." Papa a încheiat invocând-o pe Maria: "Trimite-ne binecuvântarea ta în această zi dedicată în onoarea ta. Arată-ne faţa lui Isus, Fiul tău, care revarsă pentru lumea întreagă milostivire şi pace."
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 5605, Ultimul acces: 2026-06-23 12:53:02