© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
2016 - Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti[2016-01-01]Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit vineri, 1 ianuarie 2016, în Catedrala patriarhală, cu prilejul proclamării anului 2016 drept Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română:La propunerea noastră, în şedinţa de lucru din 28-29 octombrie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 drept Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română. I. De ce este importantă educaţia religioasă a tineretului? Religia este lumină pentru înţelegerea universului şi a vieţii, ca dar al lui Dumnezeu, pentru a promova valorile familiei, ospitalităţii, dreptăţii, păcii, solidarităţii, înţelegerii şi comuniunii între oameni. Credinţa în Dumnezeu este cea mai mare zestre spirituală pe care Familia, Biserica, Şcoala şi Comunitatea o pot transmite copiilor, pentru că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori eterne şi valori efemere, şi le formează personalitatea, învăţându-i să cultive bunătatea şi omenia, iubirea de Dumnezeu şi de semeni, recunoştinţa faţă de generaţiile trecute şi responsabilitatea faţă de prezent şi de viitor. Valorile oferite de educaţia religioasă sunt reper spiritual esenţial şi liant existenţial între toate cunoştinţele dobândite prin studiul celorlalte discipline şcolare. Predarea Religiei în Şcoală are valenţe educaţionale profunde, prin rolul ei formativ în viaţa copiilor şi a tinerilor, demonstrat şi de studiile educaţionale şi sociologice în domeniu. Ora de Religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare, întrucât propune modele viabile de bunătate, sfinţenie şi convieţuire umană. Întrucât libertatea reprezintă un mare Dar oferit de Dumnezeu omului, educaţia religioasă trebuie asumată în mod liber, conform dorinţei părinţilor şi a copiilor. Libertatea însă nu este indiferenţă spirituală, ci capacitate a omului de a alege valori spirituale, care îmbogăţesc viaţa persoanei şi a comunităţii umane [1]. Promovarea educaţiei religioase, care include deopotrivă evidenţierea unor repere spirituale ca lumină pentru viaţă şi a unei elementare culturi religioase, constituie şi un act de mărturisire a identităţii profunde a sufletului familiei româneşti şi a tradiţiei învăţământului românesc, care a început în şcolile înfiinţate de Biserică în apropierea lăcaşurilor de cult. Părinţii copiilor înţeleg necesitatea intensificării cooperării dintre Familie, Biserică şi Şcoală, astfel încât educaţia religioasă primită acasă să fie consolidată în mod complementar prin educaţia copiilor şi a tinerilor în Şcoală şi în viaţa Bisericii. În această perspectivă, poate fi valorificat şi materializat cadrul oferit de parteneriatul dintre parohie şi şcoală, pentru ajutorarea elevilor din familiile sărace şi pentru desfăşurarea de activităţi educaţionale artistice, social-culturale şi social-filantropice, mai ales în timpul vacanţelor şi al unor evenimente solemne cu semnificaţie naţională sau patriotică. În completarea orei de Religie, Patriarhia Română, prin proiectele „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege şcoala!”, doreşte să cultive legătura copiilor cu o comunitate vie, rugătoare, mărturisitoare şi solidară cu oamenii aflaţi în dificultate. Prin aceste proiecte ea se străduieşte să cultive în copii şi tineri duhul prieteniei şi al comuniunii, să prevină abandonul şcolar în familiile sărace şi în cele în care părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate. Prin birourile de cateheză parohială, prin taberele de copii pe care le organizează în cadrul acestor proiecte, Biserica doreşte să suplinească lipsa de afecţiune părintească, lipsa atmosferei de familie, descoperă copii talentaţi şi-i încurajează să-şi cultive talantul în folosul Bisericii şi al societăţii. Pentru Biserică şi societate, familia are un rol esenţial în stabilirea reperelor valorice ale copiilor. Familia creştină, compusă din bărbat, femeie şi copii, reprezintă spaţiul intim cel mai de preţ pentru cultivarea iubirii conjugale, a iubirii părinteşti, a iubirii filiale şi a iubirii frăţeşti. Lipsa de iubire şi comuniune în familie duce la înstrăinarea între membrii acesteia, la violenţă conjugală, la violenţă domestică, la divorţ, care are efecte dramatice pentru copii, la abandonul şcolar, la alcoolism şi la alte rele. De aceea, în educaţia copiilor şi a tinerilor, este mare nevoie de cooperare între Familie, Şcoală şi Biserică. II. Cine a fost Sfântul Antim Ivireanul şi de ce este importantă comemorarea sa? Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul s-a născut în Georgia (cca. 1650) şi a fost stareţ al Mănăstirii Snagov (1694-1704), episcop al Râmnicului (1705-1708) şi Mitropolit al Ţării Româneşti (1708-1716). Deşi de neam georgian, el a fost deosebit de ataşat de Biserica Ortodoxă din Ţara Românească. Lucrarea sa pastorală cea mai intensă a constat în editarea cărţilor liturgice, a lucrărilor de învăţătură adresate poporului dreptcredincios şi conducătorilor acestuia, dar şi a cărţilor de îndrumare pentru preoţi. Cărţile tipărite de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, în total 63 de volume, dintre care 21 în limba română, iar celelalte în greacă, slavonă, arabă şi georgiană, confirmă virtuţile şi calităţile sale de tipograf, prin nivelul desăvârşit al caligrafiei, al gravurii, al miniaturilor, dar mai ales prin profunzimea şi acurateţea teologică. A activat ca sfătuitor de încredere al Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi coordonator în tipografii nou întemeiate, precum Tipografia domnească din Bucureşti (1691-1694) sau tipografiile de la Mănăstirea Snagov (1694-1701), Bucureşti (1701-1705), Râmnic (1705-1708) şi Târgovişte (1708-1715, mutată la Bucureşti în anul 1715). Cărţile de cult tipărite de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, în special Molitfelnicul de la Râmnic (1706) şi primul Liturghier complet în limba română, tipărit la Târgovişte în anul 1713, au marcat deplina biruinţă a limbii române în cultul Bisericii, înfăţişându-l pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul drept un veritabil creator de limbă liturgică şi de literatură oratorică. Sfântul Antim Ivireanul şi-a dedicat eforturile atât pentru educaţia clerului, prin lucrări precum Învăţătură bisericească la cele mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţătura preoţilor (Târgovişte, 1710), cât şi pentru catehizarea credincioşilor, mai ales prin tezaurul său omiletic reprezentat de faimoasele sale Didahii, cuvinte de învăţătură care au luminat pe credincioşii timpului său şi, în egală măsură, pe cei de astăzi, prin interpretări scripturistice pastorale şi prin îndemnul stăruitor de a citi permanent, de a înţelege şi a aprofunda cuvântul Sfintei Evanghelii. Sfântul Antim Ivireanul a tipărit şi lucrări adresate clasei intelectuale şi politice a vremii sale, precum Învăţăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon (Bucureşti, 1691) sau propria sa carte intitulată Sfătuiri creştine politice către Preacredinciosul Domn Ştefan Cantacuzino (Bucureşti, 1715). Dimensiunea panortodoxă a activităţii culturale a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul se descoperă şi în rolul pe care l-a avut prin acordarea unui ajutor deosebit altor popoare creştin-ortodoxe, aflate sub stăpânire otomană, pentru dezvoltarea culturală şi spirituală a acestora, prin cărţi tipărite în limbile greacă şi slavonă, prin punerea bazelor primei tipografii cu caractere georgiene întemeiate la Tbilisi (cca. 1709) şi prin dăruirea unei tipografii cu caractere arabe Patriarhiei de Antiohia (cca. 1706), după ce a tipărit la Mănăstirea Snagov prima carte în limba arabă din lume, Liturghierul greco-arab (1701). Se cuvine a aminti şi vrednicia deosebită a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul în ceea ce priveşte gospodărirea, administrarea şi restaurarea locaşurilor de cult din Ţara Românească, printre care se regăsesc Mănăstirea Snagov – reparatăîn timpul păstoririi sale ca egumen (1696-1704) –, dar şi Mănăstirile Strehaia, Surpatele, Cozia şi Govora, de care s-a îngrijit în timpul păstoririi sale ca episcop al Râmnicului (1705-1708), încheindu-şi activitatea cu ctitorirea monumentalei Mănăstiri a Tuturor Sfinţilor din Bucureşti (1713-1715), zidire de suflet care a rămas cunoscută sub numele de Mănăstirea Antim, pentru care a realizat el însuşi planul arhitectural al locaşului de cult. Pentru toate aceste lucrări de povăţuire, de zidire sufleteascăşi materială în cuprinsul Ţării Româneşti şi în alte ţări, precum şi ca o recunoaştere a vieţii sale jertfelnice curmate prin moarte martirică pe malul râului Tungia (Bulgaria), petrecutăîn luna septembrie a anului 1716, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în şedinţa sa din data de 19-20 iunie 1992, canonizarea acestui mare ierarh. Proclamarea solemnă s-a făcut la data de 27 septembrie 1992, ziua prăznuirii sale. În contextul în care efectele pozitive ale apariţiei tiparului şi ale circulaţiei mult mai facile a cărţii erau valorificate în Occidentul creştin prin tipărituri laice, în Răsăritul ortodox, activitatea de editare s-a axat mai ales pe cărţi religioase, liturgice şi biblice, marcând definitiv profilul spiritual şi cultural al întregului spaţiu ortodox. Astfel, tiparul a slujit Bisericii şi Biserica a slujit întregului popor prin ridicarea nivelului de cultură şi de spiritualitate. Se cuvine să amintim aici opera decultură şi teologie a tipografilor bisericeşti din spaţiul românesc (Ţara Românească, Moldova şi Transilvania) care s-au ostenit, în condiţii foarte dificile, să editeze cuvântul Sfintei Scripturi, cărţi de cult şi de învăţătură în limba română. Lucrării de povăţuire şi zidire sufletească a tinerilor prin participarea acestora la Sfintele Taine, prin catehizare continuăşi prin implicarea lor activăîn lucrarea misionară a Bisericii, i se adaugă, aşadar, şi preţuirea marilor tipografi bisericeşti care s-au îngrijit de-a lungul secolelor de tipărirea de lucrări de certă valoare duhovnicească şi de creşterea nivelului de educaţie a poporului român. Urmând vrednicelor înaintaşi care au contribuit la formarea spirituală a copiilor, tinerilor şi adulţilor, să fim, la rândul nostru, exemple vii de educatori şi mărturisitori ai Evangheliei iubirii milostive a lui Iisus Hristos şi ai tradiţiei culturale ortodoxe româneşti, pentru ca astăzi cât mai mulţi tineri ortodocşi români să sporeascăîn credinţă şi sfinţenie, în bucurie şi fapte bune, spre slava lui Dumnezeu şi folosul Bisericii Sale dreptmăritoare. † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române [1] A se vedea LUMINĂ PENTRU VIAŢĂ. Importanţa orei de Religie pentru educaţia copiilor şi tinerilor, Apelul Consiliului Consultativ al Cultelor din România – 28.02.2015. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 5857, Ultimul acces: 2026-06-23 16:04:23
|
Timp total: 0.04s...
[]:1
