Moș Cioloș a umplut o ghetuță a Preafericitului Daniel și un bocăncel al nefericiților tineri și frumoși (Evz.ro)[2015-12-07]Premierul Dacian Cioloș se numără printre puținii oameni care au reușit să fie înjurați de toată lumea întro singură zi. Și încă o zi aparte, de Moș Nicolae.Dimineața l-au înjurat habotnicii, când au auzit că tehnocrații taie toți banii care mergeau de la buget la culte. Spre seară, l-au înjurat cei care au aflat că secțiuni ale bugetului Bisericii Ortodoxe au crescut, iar altele atârnă de rectificările bugetare, inerente oricărui an fiscal. Pe scurt, ziua de ieri, din punctul de vedere al finanțării bisericii, arată așa: dimineața, primii care și-au găsit ghetuțele pline au fost cei care consideră biserica o gaură neagră a bugetului, după-amiaza fiind rezervată satisfacției celor care simt că trebuie să-și lege credințele intime de o instituție puternică, parteneră statului A fost invocată în două comunicate, unul al Patriarhiei și unul al Guvernului o discuție între Dacian Cioloș și Patriarhul Daniel, în urma căreia situația părea că s-a schimbat la 180 de grade. Dar ce s-a schimbat după această discuție? În afară, bineînțeles, de faptul că premierul l-a învățat pe patriarh să citească un buget și, odată cu el, pe toți ceilalți, fie ei fericiți sau nemulțumiți de banii tăiați de la biserici. Adevărul este că între dimineață și seară nu s-a întâmplat nimic, premierul reușind să ofere fiecăruia o jumătate de măsură. Salarii pentru Oastea Domnului, dar la construcțiile noi se vor acorda finanțări doar dacă rămân bani, la rectificările bugetare. Totuși, după citirea comunicatelor, rămâi cu gustul că Preafericitul Daniel este cel câștigat din această primă înfruntare cu tehnocrații, văzuți, după prima lectură a proiectului de buget, un fel de hidră atee. Privind din afară, în disputa Guvern- Biserică, pare că primul a cedat după o amenințare (cea cu retrocedarea averilor bisericii) și un telefon. Deși proiectul de buget este neschimbat pe site. Faptul că Guvernul a dat un comunicat împăciuitor, în care se lasă impresia că premierul a fost convins de Preafericitul Daniel să nu lase 0 la rubrica pentru culte, întărește impresia că patriarhul a înregistrat o victorie. Impresia este întărită de mai multe elemente: faptul că se redactează două comunicate pe marginea unei convorbiri telefonice a premierului, că liderul tehnocraților a stat să-i citească rubricile din proiectul de buget, că Biserica este un partener al statului în domenii importante, precum școala și spitalele. Pare că e vorba de o construcție, al cărei mesaj este că Bisericii i se taie fonduri substanțiale ( poate chiar pentru că nu sunt bani până la rectificări), dar acest lucru se face protejându-i imaginea lui Daniel care, la rândul său, nu va mai ataca Guvernul. Dacă parcurgi comunicatele de ieri, pare că Cioloș este perdantul. Dacă te uiți la cifrele din buget, pare că a pierdut Preafericitul. Realitatea este că asistăm la o negociere privind noul rol al Bisericii Ortodoxe în parteneriatul cu statul. Și pare că ambele părți au găsit calea de a se înțelege. Și nici nu aveau cum să nu se așeze la masa negocierilor, pentru că, în lumea reală, la unul sunt pâinea și cuțitul, pe când celălalt are milioanele de miei cu drept de vot. Autor: Alecu Racoviceanu Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 1010, Ultimul acces: 2026-08-17 05:34:49
|
Timp total: 0.03s...
[]:1