Ministerul Finanțelor anunță că vor crește salariile preoților în 2016 (Mediafax.ro)[2015-12-07]Contribuția statului la salarizarea personalului clerical va crește anul viitor la 315,1 milioane lei, de la 278,3 milioane lei in 2015, iar cea pentru sprijinirea așezămintelor religioase românești din afara granițelor va urca de la 12,8 milioane lei anul acesta la 13 milioane lei, potrivit MFP.Ministerul Finanțelor anunță că vor crește salariile preoților în 2016 "Proiectul de buget pentru anul viitor prevede o creștere a salariilor acordate personalului clerical și neclerical. În cazul personalului clerical, contribuția statului la salarizarea personalului de cult creste de la 278,3 milioane lei anul acesta la peste 315,1 milioane lei în anul 2016. În cazul personalului neclerical, contribuția statului prin sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată pentru salarizarea personalului neclerical a crescut cu 54,9% față de anul 2015, de la 188,9 milioane lei la 292,7 milioane lei în anul 2016", arata Ministerul Finantelor Publice (MFP), intr-un comunicat. Totodata, Finanțele mentioneaza ca proiectul de buget pentru anul viitor prevede o creștere a contribuției statului pentru sprijinirea așezămintelor religioase românești din afara granițelor, de la 12,8 milioane lei anul acesta la 13 milioane lei în anul 2016, si este păstrata în buget suma de 1,3 milioane lei alocată în scopul finanțării Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos. În proiectul Bugetului de stat pe 2016 , pus în dezbatere publică, nu au fost alocați bani pentru construirea de biserici noi sau pentru modernizarea celor existente, în schimb au fost suplimentate sumele pentru salarizarea preoților. Premierul Dacian Cioloș a avut, duminică, o discuție cu Patriarhul Daniel, în care l-a asigurat că va finanța proiectele de investiții importante ale BOR și că există tot sprijinul pentru a pune la dispoziție resurse financiare, "în funcție de posibilități", pentru lăcașele de cult în construcție. "Discuția a scos încă o dată în evidență buna înțelegere pe care Patriarhia o are în legătură cu situația financiar bugetară prin care trece România. Bugetul pentru Culte în anul 2016 este în creștere față de anul precedent atât în ceea ce privește personalul clerical cât și cel neclerical, ca o recunoaștere a rolului social important pe care reprezentanții cultelor îl au în societate, rolul Bisericii Ortodoxe fiind, desigur, fundamental din acestă perspectivă", arata Executivul, intr-un comunicat. La rândul său, Patriarhul Daniel a subliniat că Biserica va sprijini activ demersurile Guvernului de a îmbunătății condițiile de educație ale copiilor și tinerilor din mediul rural și ale calității actului medical în spitale. Premierul a mulțumit "pentru implicarea Bisericii în cele două direcții extrem de importante pentru dezvoltarea societății românești", asigurându-l pe Patriarh că Guvernul va asigura finanțare pentru proiecte de investiții importante și că există tot sprijinul pentru a pune la dispoziție resurse financiare în funcție de posibilități pentru lăcașele de cult aflate în construcție", potrivit comunicatului Executivului. Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 960, Ultimul acces: 2026-08-18 15:32:44
|
Timp total: 0.03s...
[]:1