Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei: Nimeni nu are dreptul să utilizeze uleiul religiei pentru a înteți focul conflictelor armate![2015-10-22]Mesajul Preafericitului Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei și al întregii Albanii, cu prilejul Conferinței Internaționale Pluralismul Religios și Cultural și Coexistența Pașnică în Orientul Mijlociu, Atena, 18-20 octombrie 2015:Acceptarea conștientă a pluralismului religios și cultural și a coexistenței pașnice a mai multor comunități poate veni din două cauze opuse: fie din indiferență față de credința religioasă, fie din trăirea conștientă a esenței religioase. Pe de altă parte, intoleranța între comunități religioase și tradiții culturale care coexistă se poate dezvolta având: a) proveniență religioasă, spre exemplu dintr-un fanatism extrem, sau b) rădăcini nereligioase, spre exemplu factori politici, naționalism, care folosesc religia pentru alte scopuri. Toate aceste origini continuă să fie bine întemeiate în zona Orientului Mijlociu. Cu toate acestea, dorința umană pentru pacea în lume rămâne incertă. Astfel, orice efort de a studia și confrunta complexitatea acestei probleme constituie o contribuție prețioasă. Așadar, merită adresate felicitări din toată inima Ministerului de Externe al Republicii Elene, coordonatorului acestuia Excelenței Sale Ministrul de Externe Prof. Nikolaos Kotzias și distinșilor săi colegi, pentru inițiativa de a organiza această Conferință Internațională. Cu multă bucurie, salutăm începerea lucrărilor Conferinței și dorim desfășurarea cu succes a acestora. 1. Personal cred că fundamentul stabil al coexistenței pașniceîl constituie cultivarea unei conștiințe religioase și nu indiferența religioasă. În religiile monoteiste predominante în Orientul Mijlociu pot fi identificate următoarele aspecte: a) căutarea unei păci interioare; b) controlarea agresiunii; c) principii care facilitează coexistența pașnică în cadrul fiecărui grup social; d) relații pașnice cu Realitatea supremă, cu un Dumnezeu Personal; e) dorința de a menține pacea cu întreaga umanitate. Creștinii Îl consideră pe Dumnezeu un Dumnezeu al Păcii și îi solicită intervenția. Toți cei care avem responsabilitatea în cadrul comunităților noastre religioase trebuie să cultivăm o teologie și o antropologie a păcii, care reiese din bogăția principiilor noastre religioase și din cele mai bune pagini ale tradițiilor noastre. În mod particular, suntem chemați să condamnăm orice formă de violență, subliniind datoria fiecărei persoane de a respecta libertatea religioasă a semenilor noștri. Violența în numele religiei necinstește însăși esența religiei. Iar fiecare crimă în numele religiei este o crimă împotriva religiei însăși. Nimeni nu are dreptul să utilizeze uleiul religiei pentru a înteți focul conflictelor armate. Religia este un dar dumnezeiesc, care mângâie inimile, vindecă rănile și apropie oamenii și popoarele. 2. Pacea se leagă in mod direct de dreptate. O lume nedreaptă nu poate fi pașnică. O regulă limpede, subliniată în Vechiul Testament, este aceea că făptuirea dreptății și a judecății este mai de preț pentru Domnul decât jertfa sângeroasă (Pilde 21, 3). În epoca noastră, pacea și justiția au adoptat un alt sinonim: dezvoltarea. Sărăcia rămâne cel mai rău tip de violență. Atunci când oamenii sunt lipsiți de cele elementare pentru supraviețuire, nu este de mirare că ei se întorc pe alte drumuri și adoptă credințe religioase extreme în vederea obținerii unei societăți juste. În mod limpede, există o responsabilitate generală a marilor puteri pentru crizele din Orientul Mijlociu: promovarea unor decizii de schimbare violentă a conducerii și a regimelor statelor; furnizarea de armament; indiferență față de pierderile colaterale; milioane de victime nevinovate și valuri imense de refugiați; poluarea mediului și distrugerea monumentelor de cultură rare. Este timpul ca toți cei responsabili să se scuture de letargia lor și să întreprindă acțiuni eficiente pentru a opri conflictele militare și vărsările de sânge. Eforturile pentru pace și securitate trebuie să fie consolidate prin grija pentru dreptatea socială și dezvoltarea comunităților mai sărace ale planetei. Ar fi o eroare politică dacă, din cauza neglijenței sau aroganței, aceste puteri ar permite dezvoltarea unui proletariat multiform, capabil să abuzeze de energia atomică spirituală a unei tradiții religioase. 3. În final, nu tocmai războiul este opusul păcii, ci egocentrismul: individual, colectiv, național și rasial. Acesta cuprinde diferite forme de violență, care ucid în diferite moduri conviețuirea pașnică. Acesta inițiază și alimentează conflicte mai mari și mai mici și reînnoiește constant ura. Antidotul egocentrismului nu este reprezentat de sfaturi generice sau diferite legi și mecanisme ale statului de suprimare, ci mai degrabă întărirea iubirii în societate: o iubire efectivă multidimensională care nu este limitată de granițe, prejudecăți, sau orice fel de discriminări. Aici se află și imensa posibilitate și contribuția unei conștiințe religioase sănătoase. Această conștiință, chiar și în circumstanțe de conflicte îndelungate oferă puterea iertării și a reconcilierii. Puterea iubirii, în cele din urmă, este aceea care poate să biruiască iubirea de putere, care distruge constant pacea. O sursă inepuizabilă de iubire rămâne adevărul, pe care îl descrie Sfântul Evanghelist Ioan în mod limpede, dar totodată cutremurător, astfel: Dumnezeu este iubire și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne întru el (1 Ioan 4, 16). Doresc din toată inima ca, prin prezentările, discuțiile și problematizarea generală a Conferinței noastre, să extragem un material valoros pentru o înțelegere cât mai completă a subiectului care ne interesează și să continuăm cu mai mult entuziasm să fim lucrători ai păcii, cu certitudinea că nevoința neîntreruptă pentru pace, dreptate și solidaritate este contribuția cea mai esențială și valoroasă pe care o putem oferi pentru supraviețuirea și dezvoltarea culturală a Orientului Mijlociu. Sursă: orthodoxalbania.org Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 746, Ultimul acces: 2026-08-16 00:21:08
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1