40 de ani de la aniversarea Parohiei „Învierea Domnului” din Geneva - Chambésy - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

40 de ani de la aniversarea Parohiei „Învierea Domnului” din Geneva - Chambésy

[2015-10-22]
Duminică, 18 octombrie 2015, au avut loc festivitățile legate de a 40-a aniversare a Parohiei Ortodoxe Române Învierea Domnului, din Geneva-Chambésy, după cum ne-a mărturisit Pr. Paroh Vergil Vâlcu.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, fiind înconjurați de un sobor de preoți format din: Pr. Prof. Dr. Viorel Ioniță, fost director al Conferinței Bisericilor Europene (Geneva), Pr. Paroh Vergil Vâlcu, Pr. Emil Roman (din Arad), fost primul paroh al parohiei (1977-1984), Protosing. Ioachim Tomoioagă, Student la Institutul Ecumenic Bossey, Pr. Bogdan Mereu de la Parohia Ortodoxă română din Chur (Coire), Elveția, precum și Diac. Grigorie Burac de la Paris. Răspunsurile la strană au fost date de corala parohială, ceremonia liturgică fiind un adevărat moment de rugăciune și de înălțare duhovnicească.
Între invitații de onoare s-au aflat și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ieremia al Elveției, Excelența Sa Doamna Anca Opriș, Ambasadorul României în Elveția, și Principatul de Lichtenstein, Doamna Mihaela Feher, de la Ambasada Română (Berna) și Dl. Feher, precum și Dl. Bogdan Nicolae Ionescu, Președintele Uniunii Bisericilor și Comunităților Creștine din Geneva.
După Sfânta Liturghie a urmat aniversarea festivă propriu-zisă care a constat din prezentări și evocări, de acordare a unor distincții, precum și de un program artistic în interpretarea unui grup de copii și a Coralei parohiale.
În deschiderea cuvântărilor, Pr. Paroh Vergil Vâlcu s-a referit la istoricul și la activitatea de 40 de ani a parohiei, lucrări ce au fost menționate pe larg în Albumul monografic omagial, publicat cu această ocazie. De asemenea, a mulțumit tuturor celor prezenți pentru contribuțiile aduse la bunul mers al parohiei.
În continuare, au adresat câte un cuvânt Pr. Emil Roman, parohul parohiei între anii 1977-1984, Înaltpreasfințitul Părinte Ieremia al Elveției, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, a dat citire mesajului de binecuvântare al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul acestei aniversări, arătând grija Bisericii Ortodoxe Române față de fiii ei duhovnicești, care crește odată cu numărul din ce în ce mai mare al credincioșilor ortodocși români de peste hotare.
La sfârșitul cuvântărilor, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif a înmânat Gramata Mitropolitană de merit Părintelui Paroh.
Preotul Vergil Vâlcu a prezentat apoi Albumul monografic omagial, publicat cu ocazia acestei aniversări de către Editura Basilica, cu binecuvântarea și sprijinul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României.
La final, a urmat un program artistic în interpretarea unui grup de copii și a Coralei parohiale.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 729, Ultimul acces: 2026-08-16 06:05:42