Redeschiderea Bisericii Românești de pe malul Iordanului (Puterea.ro)[2015-10-06]Patriarhia Română încearcă, cu prilejul vizitei de miercuri a președintelui Knessetului, Yuli-Yoel Edelstein (născut la Chișinău), în Parlamentul României, să sensibilizeze autoritățile israeliene pentru rezolvarea câtorva probleme pe care le întâmpină Misiunea Românească la Locurile Sfinte. Deputatul PSD Ninel Peia a fost delegat sâmbătă de PF Patriarhul Daniel, cu care a luat masa, să solicite președintelui Knessetului următoarele: sprijin pe lângă autoritățile statului Israel pentru a aproba proiectul de deschidere a zonei de la Quaser al-Yahud; sprijin pe lângă autoritățile statului Israel pentru a acorda vizele solicitate pentru voluntarii care doresc să ajute în activitățile cu specific religios Biserica Românească din Ierusalim; sprijin pe lângă autoritățile statului Israel pentru a remedia atitudinea funcționarilor vamali din aeroport față de pelerinii români care călătoresc în Țara Sfântă.Vizita de miercuri este, în opinia BOR, ocazia ca România să ceară, în premieră, acces la proprietatea ei de pe malurile Iordanului. Pe de altă parte, dacă s-ar redeschide Biserica Românească de la Quaser al-Yahud, peste 100.000 de pelerini români ar vizita-o anual și ar face baie în Iordan, iar Statul Israel ar câștiga enorm din turism. Povestea din Quaser al-Yahud Biserica Românească și terenul de la râul Iordan sunt situate în regiunea denumită Quaser al-Yahud, la opt kilometri de orașul biblic Ierihon și poziționate chiar pe malul râului Iordan, la locul istoric unde s-a botezat Iisus. Biserica a fost construită în anul 1935 pe un teren cumpărat de Patriarhia Română de la Guvernul Palestinei (terenul are aprox. 10.000 mp ) și a funcționat până în anul 1970, când din cauza conflictului armat dintre Statul Israel și Iordania zona a fost bombardată, Biserica Românească a fost afectată grav (au căzut turlele, iar zidurile au fost ciuruite de proiectile), iar ultimul viețuitor român protosinghelul Damian Stog a fost împușcat și zona s-a pustiit. Ulterior au fost amplasate mine pe întreaga suprafață din vecinătatea râului Iordan și armata israeliană a interzis accesul, trasând un gard electric. Potrivit Arhim. Teofil Anastasoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, în prezent s-a deschis în zonă o fâșie de acces spre râul Iordan, destinată pelerinilor, dar nu și spre locul unde este Biserica Românească sau celelalte biserici ce dețin proprietăți în vecinătate: Biserica Rusă, Custodia Franciscană a Țării Sfinte, Biserica Coptă, Biserica Siriană și Patriarhia Ierusalimului. Toate aceste biserici care au proprietăți la Quaser al-Yahud au format un comitet de acțiune și au contactat o firmă americano-engleză, Halo Trust, specializată în acțiunile de deminare a fostelor teritorii de conflict armat, pentru a demara un proiect de deminare a zonei (proiect estimat la suma de 4 mil. dolari ce ar putea fi obținuți de la mai mulți sponsori ce sprijină astfel de acțiuni umanitare). Proiectul se poate desfășura doar cu aprobarea specială a Statului Israel, a armatei și necesită o atenție sporită. De asemenea, nu se poate realiza pe porțiuni determinate, ci deminarea trebuie făcută în toată zona respectivă, lucru ce presupune acordul tuturor proprietarilor. Singurii care nu s-au arătat întru totul încântați de proiect sunt grecii de la Patriarhia Ierusalimului, pentru că ei deja folosesc în zonă (pe porțiunea de la intrarea în fâșia de acces spre râul Iordan) o biserică veche, singura existentă și vizitabilă la sărbătoarea Botezului Domnului. Autor: Roland Cătălin Pena Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 708, Ultimul acces: 2026-08-17 17:04:47
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1