Profesori de Religie, reuniți la sediul Protoieriei Sector 3 Capitală[2015-10-01]Profesorii de Religie, de pe raza Sectorului 3 al Capitalei, s-au întâlnit, miercuri, 30 septembrie 2015, cu reprezentanții Asociației Părinți pentru ora de Religie din același sector. Evenimentul s-a desfășurat la sediul Protoieriei Sector 3 Capitală, informează TRINITAS TV.După ce au fost trecute în revistă evenimentele religios-culturale desfășurate în ultima perioadă, reprezentanții APOR, au prezentat o serie de proiecte în vederea susținerii și promovării în școală a orei de Religie. Ne dorim să promovăm cât de mult putem imaginea orei de Religie prin intermediul profesorilor. Trebuie să spunem tuturor părinților că ora de Religie are o nouă programă începând de anul acesta. Există manuale noi care s-au realizat prin colaborarea cu profesori de Religie cunoscuți și cu părinții, a declarat Camelia Raiciu, Președinte - APOR, organizația Sector 3, București. Protoieria Sector 3 Capitală susține strategiile Asociației Părinți pentru ora de Religie. Săptămâna aceasta am oferit unui număr însemnat de copii din cadrul școlilor aflate în Sectorul 3 Capitală ghiozdane, rechizite și chiar încălțăminte. Am fost sprijiniți de unele parohii din cadrul Protopopiatului Sector 3. Suntem bucuroși că școala, Biserica și societatea civilă își dau mâna pentru o cooperare fructuoasă în vederea oferirii unei educații corecte și complete pentru copiii noștri, a mărturisit Părintele Protopop Florin Busuioc, Protopopiatul Sector 3 Capitală. La finalul întâlnirii toți profesorii de Religie au primit o serie de documente care să faciliteze înțelegerea importanței orei de Religie de familiile elevilor. Întâlnirea de miercurea aceasta a profesorilor de Religie cu Asociația Părinți pentru Ora de Religie, organizația sector 3 Capitală, a fost a doua desfășurată în ultimele luni. Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 823, Ultimul acces: 2026-08-12 12:15:46
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1