Părintele duhovnic Demian Tudor evocat în cadrul întrunirii Cercului pastoral-misionar Arad[2015-09-15]adaugat: 15.09.2015Potrivit tematicii anului 2015, declarat în Patriarhia Română An Omagial al Misiunii parohiei si mănăstirii astăzi și anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii, preoții și credincioșii parohiei Arad Micălaca Veche II au avut bucuria primirii Întâistătătorului eparhiei, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului în după-amiaza duminicii dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, totodată parohia arădeană găzduind întrunirea preoților din Cercul pastoral misionar I din protopopiatul Arad, după cum ne-a mărturisit Preot Mircea Bupte. A fost săvârșită Vecernia cu litie pentru Praznicul Înălțării Sfintei Cruci în sobor, urmată de slujba parastasului pentru unul dintre cei mai vrednici sacerdoți ai parohiei trecut la cele veșnice în urmă cu 14 ani, părintele Demian Tudor. În continuare, părintele Iacob Bupte, slujitor ani buni la același altar cu preotul Demian Tudor a prezentat personalitatea teologului, duhovnicului, publicistului și administratorului zestrei bisericești, din toate rezultând strădanii conjugate în a dovedi împlinirea cuvintelor Scripturii: Așa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos și ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu (I Cor. 4, 1). Trecând în revistă descinderea dintr-o familie legată ființial de slujirea bisericii parohiale, referentul a subliniat încercările prin care a trecut în cele două condamnări la închisoare, cât și vocația preoțească concretizată în aprecierea credincioșilor și preoților din eparhie. Aceasta s-a dovedit cu atât mai mult cu cât preoți de elită i-au întins o mână de ajutor, el răsplătind prin cărțile tipărite, editate personal sau de ilustrul teolog pr. Dr. Ilarion Felea, ca și cele peste 65 studii și articole cu caracter teologic și educativ. De asemenea, au fost aduse în atenție lucrări efectuate și concretizate în pictarea bisericii Vechii Catedrale, reparații împortante necesare la biserica parohială din Micălaca Veche de pe str. Renașterii, precum și aceea de chezășuitor pentru obținerea unui parc în mijlocul căruia a fost ridicată biserica cu hramul Nașterea Domnului pentru credincioșii din parohie. Părintele Emil Roman, fost slujitor la același altar din Micălaca Veche cu părintele Demian, a făcut referire la conlucrarea armonioasă, la amintirile frumoase și la sprijinul pe care i l-a putut oferi, dăruit cu toată sinceritatea, având un efect benefic și asupra credincioșilor. În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a reliefat câteva din cele mai importante momente din colaborarea fructuoasă, benefică și pilduitoare pentru studenții teologi și Biserică, descriindu-l ca pe o personalitate profund implicată în rezolvarea problemelor administrative și cultural educaționale din Facultatea de Teologie arădeană, un promotor demn și hotărât al activității misionare și un pilduitor slujitor al lui Dumnezeu prin slujirea semenilor, un model și, totodată, ferment de moralitate pentru studenții teologi arădeni, spre împlinire și devenire curată. Chiriarhul a mai subliniat și faptul că în convorbirile avute cu părintele Demian, de fiecare dată concluziile și hotărârea de acționare au fost în consens, cu o acoperire a unei vieți duhovnicești deosebite. De asemenea, s-a remarcat prestanța spirituală a părintelui Demian în cadrul eparhiei, cu luare aminte din partea lui asupra ținutei slujitorilor și credincioșilor, locul atât în colectiv cât și în parte fiecare, ceea ce i-a asigurat un loc de mare duhovnic pentru cei ce l-au cunoscut. Astfel, bunătatea, smerenia, capacitatea intelectuală și moralitatea au determinat ca pașii studenților și credincioșilor să fie îndreptați până în ultimele zile ale vieții pentru a cere cuvânt de folos, de zidire duhovnicească și de mijlocire înaintea Tatălui Ceresc pentru ei. Credincioșii din diferitele parohii pe care le-a păstorit l-au apreciat și și-au exprimat dorinta ca preoții care l-au urmat să fie la înălțimea trăirii lui, a mai amintit Înaltpreasfinția Sa. Credincioșii prezenți în număr frumos la desfășurarea momentului prezentat au pecetluit cu lacrimi recunoștința și prețuirea omului lui Dumnezeu așezat pentru oameni și în folosul societății și al Bisericii. Trăirea duhovnicească a fost întregită și prin participarea la momentul evocării a membrilor familiei părintelui Demian, precum și prin oferirea ofrandelor întru pomenirea lui credincioșilor prezenți. Preot iconom stavrofor Demian Tudor (1912-2001) date biografice A fost unul dintre cei mai buni studenți ai Academiei Teologice din Arad, care mai târziu a fost încredințat cu atribuții universitare și sacerdotale. S-a născut la 9 aprilie 1912 la Arad. După absolvirea școlii primare în Arad-Micalaca Veche a urmat cursurile Liceului "Moise Nicoară" pe care l-a absolvit în 1930, urmând apoi cursurile Academiei Teologice din Arad, absolvindu-le în 1934. După cununia sa cu Lucreția Popovici, episcopul Andrei Magieru l-a hirotonit preot la 1 octombrie 1939 pentru parohia Arad-Șega, în locul preotului profesor Ilarion V. Felea, transerat în acel an la parohia Arad-Centru. În toamna anului 1942, preotul Demian Tudor a fost transferat la parohia Arad-Centru (Pârneava), unde a funcționat până în 1958, îndeplinind funcția de conducător al oficiului parohial între 1952-1958. În 1949 a fost arestat și eliberat în 1950. În 25 septembrie 1958 a fost din nou arestat și condamnat la 20 de ani de muncă silnică și 8 ani de degradare civică, împreună cu lotul celor cinci preoți arădeni arestați în aceeași perioadă. A fost eliberat la 1 august 1964, iar până în 1974 a fost preot la Pecica, după care a fost transferat la parohia Micalaca Veche, de unde s-a și pensionat în 1995. În anul 1991 după reînființarea Facultății de Teologie din cadrul Universității "Aurel Vlaicu" din Arad, a fost numit în postul de duhovnic, unde funcționează până în 1994. A desfășurat o bogată activitate publicistică, publicând studii, articole, recenzii, note și comentarii, mai ales în revista "Biserica și Școala", dar a fost și colaborator la "Școala vremii" (Arad), "Tribuna română" (Arad), "Duh și Adevăr" (Timișoara). După o îndelungată boala la 14 iulie 2001 a trecut la cele veșnice. Părintele Demian Tudor a rămas în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut ca un preot conștient de chemarea preoțească, om cu deosebită cultură, fire blândă și împăciuitoare, un adevărat model pentru toți. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 615, Ultimul acces: 2026-08-12 00:45:46
|
Timp total: 0.03s...
[]:1