Slujire arhierească la hramul Schitului Petroșnița - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Slujire arhierească la hramul Schitului Petroșnița

[2015-09-14]
În Duminica dinaintea praznicului Înălțării Sfintei Cruci, la 13 septembrie 2015, Schitul Petroșnița din județul Caraș-Severin și-a sărbătorit hramul, după cum ne-au transmis Diac. Pavel Canea și Darius Herea de la Biroul de Presă al Episcopiei Caransebeșului.
Chiriarhul locului a sfințit pictura din pridvorul bisericii
Cu acest prilej, în mijlocul obștii monahale și a credincioșilor așezământului monahal s-a aflat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Preasfinția Sa a sfințit pictura din pridvorul bisericii și a oficiat Înfânta Liturghie, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, în altarul de vară al schitului.
La slujbă au participat, alături de autoritățile locale, un număr însemnat de credincioși de pe Valea Timișului, dar și din Galați, Botoșani, Timișoara și Caransebeș.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeșului.
Întemeiat în urmă cu 10 ani, pe dealul numit Radeș, în traducere rugăciune, așezământ monahal de la Petroșnița reprezintă pentru credincioșii de pe Valea Timișului un important reper duhovnicesc.
„Este o bucurie pentru noi că acest așezământ monahal a crescut în cei 10 ani și din punct de vedere spiritual și din punct de vedere material. Foarte mulți credincioși, de aproape sau de departe, vin nu numai la hramul acestui schit, ci și în duminici și sărbători, ca să se roage Mântuitorului Hristos și să se odihnească duhovnicește, pentru că locul este unul binecuvântat și pitoresc, așezat la poalele Munților Semenic”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
***
Schitul Petroșnița, cu hramurile Înălțarea Sfintei Cruci și Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, a luat ființă în anul 2005, la inițiativa preotului paroh din satul Petroșnița, Ioan Sârbu și a părintelui protosinghel Onufrie Ocu. La data de 16 septembrie 2012 a avut loc târnosirea bisericii de către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian. În prezent se execută lucrări la un nou corp de chilii.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 3438, Ultimul acces: 2026-08-17 04:14:11