Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci

[2015-09-13]
La Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia Slujba Sfintei Liturghii împreună cu Preasfințitul Părinte Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, în Catedrala Patriarhală.
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, și cu Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, la Mănăstirea Sfântul Ierarh Nicolae din localitatea Lupșa, jud Alba.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji la Mănăstirea Cășiel, județul Cluj.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Biserica Înălțarea Sfintei Cruci din Craiova.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji la Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci - Partoș, județul Timiș.
Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale va sluji în Biserica Soborul Maicii Domnului și Sfântul Ilie din Limours, Franța.
Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji în Catedrala din Nüremberg, Germania.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, va sluji la Catedrala Arhiepiscopala din Târgoviște.
Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji la Mănănstirea Râșca, Protopopiatul Suceava.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji împreună cu Preasfințitului Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, la Mănăstirea Hadâmbu, județul Iași.
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va sluji în Catedrala Arhiepiscopala Înalțarea Domnului din Buzău.
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji în Catedrala Arhiepiscopală din Galați
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji la Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Feredeu, Comuna Șiria, județul Arad.
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi va sluji la Catedrala Sfinții Împărați, Chicago, SUA.
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și cu Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului la Crucea monument de pe Muntele Mic.
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji la Mănăstirea Sfânta Cruce din Oradea.
Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji împreună cu Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, cu Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, și cu Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, la Mănăstirea Prislop, jud. Hunedoara.
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, va sluji în Parohia Poroșchia, Protopopiatul Alexandria.
Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanaților, va sluji la Catedrala Episcopală din Slatina.
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii va sluji la Schitul Sfânta Cruce – Topolog, județul Tulcea.
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, va sluji în Parohia românească din Benidorm, Spania.
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji la Paraclisul Schimbarea la Față de la Metocul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului de la Carsoli, Italia.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, va sluji la Paraclisul Episcopal din Villalbilla, Madrid.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, Suedia.
Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji în Catedrala Episcopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Melbourne, Australia.
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji la Biserica Sfânta Cruce și Sfântul Vasile cel Mare – Victoria, Bucuresti.
Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va sluji la Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci - Cebza, județul Timiș.
Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, va sluji în comunitatea Sfânta Otilia și Sfânta Teodora de la Sihla din St. Michel de la Foret, Franța.
Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la Capela Sfântul Siluan din Munchen, Germania.
Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi, va sluji la Parohia Sfântul Apostol Andrei, Mississauga, Ontario, Canada.
Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Catedrala Episcopală din Baia Mare.
Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, Arhiereu–vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, va sluji în Parohia Înălțarea Sfintei Cruci și Sfântul Ioan Botezătorul din Dublin, Irlanda.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 733, Ultimul acces: 2026-08-15 11:32:56