Sfințirea picturii bisericii din Parohia buzoiană Odăile - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sfințirea picturii bisericii din Parohia buzoiană Odăile

[2015-09-08]
Biserica Parohiei buzoiene Odăile a îmbrăcat, duminică, 06 septembrie 2015, haine de sărbătoare. Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a sfințit pictura locașului de cult închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi și a binecuvântat lucrările executate la exterior. Alături de un sobor de slujitori, ierarhul a oficiat în continuare Sfânta Liturghie, în cadrul căreia l-a hirotonit în treapta de ieromonah pe ierodiaconul Veniamin (Mihai) Anghel, pe seama Schitului Dealul Sării din județul Vrancea.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul.
La slujbe au participat numeroși locuitori și fii ai satului, dar și credincioși din alte localități.
„Să-I mulțumiți lui Dumnezeu că v-a binecuvântat cu sănătate, putere și nădejde, pentru ca, după ce ați parcurs drumul acesta anevoios, cu multe greutăți și lipsuri, în cele din urmă, să trăiți bucuria împlinirii unei asemenea lucrări, iar bucuria aceasta nu se va lua de la frățiile voastre, cum spune Însuși Mântuitorul Hristos despre Maria, sora Martei, care a ales să se roage, să-L contemple pe Dumnezeu, să-L asculte și să împlinească poruncile Lui, că «partea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea» (Luca 10, 42). În cazul dumneavoastră, partea cea bună v-ați ales, ca să vă gândiți la Dumnezeu, să ridicați această frumoasă biserică, să o împodobiți cu veșmântul liturgic al picturii, cu obiectele de cult necesare, astfel încât, ori de câte ori intrați și, cu atât mai mult, vă rugați în sfântul locaș, să simțiți pace în adâncul sufletului, împăcarea aceea care îți dă sentimentul de fericire, de binecuvântare“, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, în cuvântul rostit la finalul slujbei de sfințire a picturii locașului de rugăciune.
Biserica din satul Odăile a fost ridicată în anul 2010, pe locul vechii biserici de lemn, care, în 2009, a ars în urma unui incendiu. Pictura în tehnica frescă a fost realizată, în perioada 2013-2014, de preotul pictor Petre Brașoveanu, împreună cu ucenicii săi. Toate aceste lucrări s-au făcut prin strădania preotului paroh Florinel Grigore care a fost ajutat de autoritățile locale și de enoriași, precum și de parohiile învecinate.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1164, Ultimul acces: 2026-08-12 09:46:03