Tabără internațională de voluntariat în stațiunea montană Stâna de Vale - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Tabără internațională de voluntariat în stațiunea montană Stâna de Vale

[2015-08-25]
În perioada 10-14 august 2015, la Stâna de Vale, s-a desfășurat a cincea ediție a Taberei Internaționale de Voluntariat ,,Pentru Noi Oamenii”, cuprinsă în Calendarul Activităților Educative Naționale cu finanțare MECS, organizată de către Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” din Beiuș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Casa Corpului Didactic Oradea Universitatea din Oradea, Primăria Municipiului Beiuș, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei și Protopopiatul Ortodox Român Beiuș.
„Evenimentul a reunit 12 echipe formate din un profesor și trei elevi din tot atâtea școli din diferite județe ale țării, dar și din străinătate. Totuși, cel mai îmbucurător lucru a fost că 50 de suflețele au fost dornice să participe la realizarea unor proiecte noi de voluntariat. Copiii, unii la a cincea participare, alții la prima, au venit cu aceeași dorință de a socializa, cu disponibilitatea de a împărtăși din experiențe, din gânduri, din idei, cu multă putere de muncă și dorință de a reuși, înscriindu-se la concursul de proiecte propus de organizatori, cadrele didactice de la Liceul Vocațional Pedagogic ,,Nicolae Bolcaș” Beiuș”, după cum a precizat Prof. Adriana Micle.
Luni, 10 august, Baza didactică și de cercetări a Universității din Oradea, Gaudeamus, și-a deschis porțile pentu toți voluntarii.
„Începând cu dimineața următoare, după micul dejun elevii au participat la activități diferite susținute de pofesorii de la Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” din Beiuș: d-na prof. Magdalena Marian, d-ra prof. Claudia Bocșe, d-l profesor Remus Lazea, d-l profesor Cătălin Iagăr, de la GPP Floare de Colț Beiuș, prin actrița Florea Ana, fostă elevă a școlii organizatoare și de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Cluj-Napoca prin domnișoara prof. Amalia Barbă. În anul acesta caracterul internațional al taberei s-a concretizat prin activitațile susținute de domnii profesori Cecilia Buescu de la ColfeÊŸs School London și Cristin Buescu de la KingÊŸs College London din Marea Britanie. Elevii și-au exersat abilitățile de comunicare într-o limbă străină, si-au verificat ritmul și auzul muzical, si-au expus simțul estetic, prin activități de pictură, desen și teatru”, a mai spus Prof. Adriana Micle.
În cadrul taberei au fost organizate și cursuri de formare pentru profesori.
„Pe de altă parte, profesorii au luat parte la două cursuri de formare. Primul s-a desfășurat în sala de conferințe Gaudeamus, a avut un caracter informativ dar a îmbrăcat haina unui semnal de alarmă tras de Direcția de Sănătate Publică a județului Bihor prin D-na Dr. Zoie Bitea – director adjunct, D-nul Dr. Călin Sonea, D-na Dr. Diana Racz, Doamna Carmen Dinescu. Al doilea curs s-a pliat pe caracterul taberei, voluntariatul. Astfel d-na Raluca Seresde la Casa Corpului Didactic din Oradea, a acceptat provocările d-rei director Eugenia Lezeu, și a reușit să informeze cadrele didactice participante cu privire la modalitățile de întocmire și implementare a proiectelor cu finanțare externă”, ne-a mai spus Prof. Adriana Micle.
De asemenea, a fost organizat un concurs de proiecte de voluntariat la nivel de gimnaziu și liceu.
„Menționăm că, încă de marți, organizatorii au propus elevilor participanți un concurs de proiecte de voluntariat pe nivel de gimnaziu și liceu. Toți cei prezenți au luat în serios provocarea astfel că elevii sub coordonarea doamnelor profesoare au lucrat zilnic la întocmirea proiectelor de voluntariat. Bucuria câștigătorilor a fost cu atât mai mare cu cât juriul a fost extrem de exigent: prof. Elisabeta Ana Naghi – inspector MECS –președinte, pr. Marian Popa – protopop al Beiușului, Șteiului și Seghiștei, prof. Magdalena Marian- coordonator al taberei, prof. Alexandra Chirodea și Marika Antal de la Serviciul Social al Primăriei Municipiului Beiuș. Elevii au fost răsplătiți pe măsură, numeroasele premii au venit să îndulcească și mai mult atmosfera: dulciuri, tricouri, șepci ș.a. Putem spune cu siguranță că toți cei prezenți la Gaudeamus în Tabăra de Voluntariat sunt nisțe câștigători atâta timp cât elevii au demonstrat că au înțeles ce înseamnă voluntariatul: prietenie, sprijin, ajutor, colaborare, echipă, găsirea resurselor, luptă, curaj, învingera propriilor limite..”, a mai spus Prof. Adriana Micle.
Toți participanții la tabără au vizitat și Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din stațiunea montană Stâna de Vale.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 892, Ultimul acces: 2026-08-11 08:30:27