Liturghie arhierească la hramul Schitului Băița - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Liturghie arhierească la hramul Schitului Băița

[2015-08-14]
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, împreună cu Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, au săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Schitului „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nifon” - Băița, județul Hunedoara, care și-a serbat hramul, informează "Ziarul Lumina".
La momentul potrivit, PS Episcop Gurie a hirotonit întru preot pe diaconul Florin Vasile Vasiu, cel care va păstori pe credincioșii parohiei cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Popești, Protopopiatul Deva. De asemenea, a fost săvârșită și slujba hirotoniei în treapta diaconiei a tânărului teolog Eugen Remus Mărtescu, pe seama parohiei cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” - Voia, Protopopiatul Orăștie.
În cuvântul de învățătură, PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a vorbit cre­dincioșilor prezenți despre ,,darurile minunate pe care le primesc sfinții prin credința lor nețărmurită în învățătura dătătoare de viață a Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos. Sfinții, prin viața lor îmbunătățită, devin moș­tenitori ai Împărăției Cerurilor și casnici ai lui Dumnezeu, mijlocitori pentru cei care îi cheamă în ajutor prin rugăciunile lor".
La finalul Sfintei Liturghii, PS Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a adresat un cuvânt de mulțumire tuturor celor prezenți, îndemnându-i pe credincioși să fie următori Sfântului Nifon în năzuințele lor spre mântuire, luându-l drept pildă de smerenie și de îndelungă răbdare și chemându-l în rugăciunile lor ca să fie mijlocitor pentru ei în fața Mântuitorului Iisus Hristos.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 15425, Ultimul acces: 2026-08-16 21:14:47