Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Berzunți - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Berzunți

[2015-08-08]
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a săvârșit joi, 6 august 2015, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Berzunți din județul Bacău, care și-a serbat hramul. În cadrul slujbei, protosinghelul Arsenie Voaideș, starețul așezării monahale, a primit rangul de arhimandrit, informează "Ziarul Lumina".
Credincioșii au participat în urmă cu două zile în număr mare la slujba hramului Mănăstirii „Schimbarea la Faț㓠- Berzunți. La orele dimineții, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost întâmpinat de pelerinii îmbrăcați în costume naționale, o parte dintre ei ținând în mâini steaguri tricolore. Ierarhul locului a săvârșit cu acest prilej Sfânta Liturghie, „într-o atmosferă aparte, de aleasă sărbătoare pentru suflarea acestor meleaguri“, după cum a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret și mass-media al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. „Bucuriei rugăciunii alături de ierarhul locului i s-a adăugat și un eveniment deosebit pentru viața monahală a Eparhiei Romanului și Bacăului, respectiv conferirea rangului de arhimandrit părintelui Arsenie Voaideș, cel care, în duhul patericului, a împlinit activitățile administrativ-gospodărești de la Mănăstirea Berzunți. În cuvântul adresat cu acest prilej, IPS Ioachim a apreciat osteneala depusă de părintele Arsenie, care s-a îngrijit și de înfințarea unui schit pe culmea muntelui Berzunți, de organizarea unei mănăstiri de maici în localitatea Pogleț și de lucrările de construcție a unei biserici în comunitatea romilor din satul Băcioi, comuna Corbasca, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhiepiscop Adrian Hrițcu“, a relatat pr. inspector Constantin Gherasim.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 4954, Ultimul acces: 2026-08-16 06:56:45