Acțiune caritabilă a Centrului de voluntariat al Episcopiei Caransebeșului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Acțiune caritabilă a Centrului de voluntariat al Episcopiei Caransebeșului

[2015-07-07]
Un grup de voluntari de la Centrul de voluntariat „Alexandra Florea” al Episcopiei Caransebeșului, însoțiți de coordonatorul lor prof. Rada Petrișor, au participat sâmbătă, 4 iulie 2015, la un Cros caritabil, desfășurat în Parcul Rozelor din Timișoara. Evenimentul ce a avut sloganul „Alerg pentru spitalul copiilor”, a fost organizat în 12 orașe din țară, la care au participat oameni de toate vârstele, doritori să facă mișcare, în schimbul donării a cel puțin un leu. Banii adunați vor fi utilizați pentru sprijinirea construcției cât mai rapidă a primului spital de oncologie pediatrică din România, a precizat Diac. Pavel Canea.
„Centrul de voluntariat nu s-a dezmințit nici de această dată să participe la o acțiune caritabilă. Am răspuns pozitiv la această manifestare foarte importantă pentru viitorul copiilor bolnavi. Ne bucurăm că ajutați de Episcopia Caransebeșului am reușit să ajungem aici și să alergăm împreună cu voluntarii noștri și sperăm ca și pe mai departe să colaborăm cu organizatorii acestor acțiuni caritabile pentru a îndeplinii cât mai repede acest vis atât de benefic pentru copii”, a subliniat prof. coordonator Rada Petrișor.
Primul centru medical independent de oncologie și hematologie pediatrică din Romania se dorește a fi construit doar din fonduri private, adunați în timp de 3 ani, suma estimată fiind de 80.000.000 lei. Asta ar însemna ca, fiecare român care trăiește în această țară, să doneze 1 leu, o dată la 9 luni, sau 4 lei în total. Spitalul va fi deținut și operat de o fundație, în București, el va avea 50 de paturi, 2 săli de operație complet echipate, secție de radioterapie și secție de transplant medular.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 634, Ultimul acces: 2026-08-16 12:38:23