Hramul Schitului Tămand, din Protopopiatul Ineu[2015-07-03]În fiecare an, la data de 2 iulie, când Biserica prăznuiește Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne și pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, așezământul monahal din Tămand, protopopiatul Ineu își sărbătorește hramul. Cu acest prilej, continuând o tradiție deja îndătinată, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în mijlocul obștii monahale, a preoților și credincioșilor din părțile Ineului. Chiriarhul arădean a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, după cum ne-a transmis Protos. Dr. Iustin Popovici.În cuvântul de învățătură adresat pelerinilor prezenți, Chiriarhul a vorbit despre locul îmbrăcămintei în societate și aparte în Biserică, exemplificată cu veșmântul Maicii Domnului și totodată a altor odoare sfinte păstrate de-a lungul timpului cu evocarea personalităților alese cărora au aparținut. Împreună cu sfintele moaște alcătuiesc o zestre spirituală bogată pentru întregi generații creștine. Prăznuirea și a Sfântului voievod Ștefan cel Mare, se poate înțelege ca o răsplătire de către Maica Domnului a evlaviei acestuia față de ea, prin înălțarea de biserici închinate ei în țară și în lumea ortodoxă. Toate acestea reprezintă o revărsare de daruri peste credincioși, spre rodire mântuitoare, a subliniat Înaltpreasfinția Sa. În cadrul Sfintei Liturghii Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a hirotonit întru diacon pe domnul Ovidiu-Florin Toderici, profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Arad. La sfârșitul slujbei, părintele Adrian Zaha, protopopul Ineului, a fost hirotesit iconom stavrofor. Așezământul monahal social din Tămand își sărbătorește anul acesta hramul pentru a șasea oară. Schitul Tămand a fost înființat în anul 2009, cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, pe terenul primit de către Arhiepiscopia Aradului din partea Consiliului Județean Arad, în urma desființării Spitalului social de bătrâni, care a funcționat aici. Încă din anul 2003, în cadrul programului eparhial de acordare a asistenței sociale în spitale, a fost edificată aici o biserică de lemn în stil maramureșan, deservită de către preoții din împrejurimi. După infiintțarea schitului, în incintă au fost amenajate chilii și alte clădiri anexe, locuri de cazare pentru inițierea de tabere pentru tineri în vremea verii și a unui Centru Respiro pentru copii cu autism în restul anului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 553, Ultimul acces: 2026-08-15 15:19:38
|
Timp total: 0.03s...
[]:1