Colocviu de literatură creștină la Mănăstirea Caraiman - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Colocviu de literatură creștină la Mănăstirea Caraiman

[2015-07-04]
La Mănăstirea„Sfânta Cruce” - Caraiman din Bușteni se desfășoară, în această perioadă, Colocviul de literaturăcreștină„Ridicat-am ochii mei la munți” - Repere ale liricii religioase românești. Manifestarea este organizată de publicația Patriarhiei Române, „Ziarul Lumina”.
Sâmbăta aceasta, la deschiderea colocviului, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la eveniment, PreasfințitulPărinte Varlaam, Episcop-vicar patriarhal, a ținut un cuvânt de binecuvântare, după cum informează TRINITAS TV.
Programul manifestării a continuat cu susținerea mai multor prezentări ale autorilor de poezie creștină. Invitații au făcut astfel o trecere în revistă a istoriei poeziei religioase românești.
„Au fost prezentați o mulțime de poeți, unii consacrați deja, însă unii acum puși în valoare pentru aceste expresii profund creștine care sunt identificate tot de oameni care mânuiesc versul, îl citesc cu atenție, îl înțeleg, îl explică și o mulțime de lucrări iarăși care nu au o circulație foarte mare, dar care conțin versuri creștine de o profunzime nemaipomenită. De asemenea, s-a arătat cât de puternică este această forță a cuvântului exprimat prin poezie, de a convinge, de a transmite adevărul de credință, convingeri puternice, idealuri creștine”, a explicat PSPărinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.
Moderatori ai întrunirii au fost Pr. Cons. Nicolae Dascălu, directorul Publicațiilor„Lumina” alături de Doamna Daniela Șontică, redactor-sef adjunct „Ziarul Lumina”și coordonator al suplimentului „Lumina literarăși artistică”.
„Cred că ceea ce s-a realizat în aceste zile aici are importanță din mai multe puncte de vedere. În primul rând, a aduce oamenii în atmosfera de rugăciune a muntelui aici la Caraiman. Noi de fapt trăim în chip spiritual și bucuria Taborului sau a Horebului sau a Muntelui Sinai și totodată din înălțimea muntelui noi știm că Dumnezeu se vede mai aproape și aripa de îngeri ne veghează pe fiecare dintre noi astfel încât atunci când coborâm spre lumea dezlănțuită a orașului să avem puterea și bucuria aceasta de a mărturisi credința și în același timp de a înveșmânta în cuvântul poetic ceea ce avem mai frumos, sublimul care nu poate fi înlocuit cu nimic aici pentru că de fapt poezia și rugăciunea se întâlnesc în dorul nostru de transcendență, dorul nostru de veșnicie”, a arătat Pr. Cons. Nicolae Dascălu, Directorul Publicațiilor„Lumina”.
„Am invitat în jur de 30 de scriitori, sunt din toate zonele țării, de vârste diferite, sunt oameni care au contribuit la realizarea suplimentului nostru, Lumina literară și artistică. Sunt și oameni care nu au publicat încă, dar ale căror creații le așteptăm în paginile Suplimentului și ne-am dorit o mai mare apropiere între publicația noastră și scriitori, un schimb de idei pe tema poeziei religioase românești care s-a scris încă de la începuturile istoriei literaturii noastre și până astăzi și aceasta a și reieșit din dezbaterile care au avut în cadrul colocviului”, a spus Daniela Șontică, Redactor-șef adjunct „Ziarul Lumina”.
Colocviul de literatură creștină al „Ziarului Lumina” se va încheia duminica aceasta.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 11735, Ultimul acces: 2026-08-16 12:21:33