Sfințirea noului corp al spitalului ”Sfântul Spiridon” Iași - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sfințirea noului corp al spitalului ”Sfântul Spiridon” Iași

[2015-07-01]
La Spitalul Sfântul Spiridon din Iași s-au inaugurat miercurea aceasta două din cele trei tronsoane ale Unității de primiri urgențe, în urma unor lucrări complexe de extindere și modernizare, informează TRINITAS TV.
La eveniment a luat parte și Înalpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Ierarhul a săvârșit o slujbă de sfințire a noului spațiu, în prezența corpului medical, dar și a autorităților de stat, locale și județene.
Prin lucrările demarate la Unitatea de primiri urgențe a Spitalului Sfântul Spiridon din Iași s-a realizat o dublare a spațiului de tratament. De asemenea, noile saloane vor fi dotate cu aparatură medicală de ultimă generație.
Lucrările desfășurate la Unitatea de primiri urgențe a Spitalului Sfântul Spiridon din Iași sunt realizate integral cu fonduri de la Ministerul Sănătății.
Unitatea de primiri urgențe a Spitalului Sfântul Spiridon este centrul cu cea mai mare adresabilitate la nivelul întregii regiuni a Moldovei, fiind un spital de o importanță strategică pentru această zonă

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 669, Ultimul acces: 2026-08-16 04:50:39