Slujire arhierească la Mănăstirea Bradu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Slujire arhierească la Mănăstirea Bradu

[2015-06-29]
La, 24 iunie 2015, Mănăstirea Bradu a îmbrăcat veștmânt de sărbătoare. Atestată documentar la 15 iulie 1737, mănăstirea aflată în satul Gurguiata, la șapte kilometri distanță de stațiunea Băile Olănești, din județul Vâlcea, și-a serbat hramul: Nașterea Sfântul Ioan Botezătorul.
În mijlocul obștii de maici și a credincioșilor s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, care a slujit Sfânta Liturghie, a hirotonit diacon un tânăr teolog și a acordat rangul de stavroforă maicii starețe Arsenia Maxim.
După cum aflăm de la Biroul mass-media al Arhiepiscopiei Râmnicului, În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a subliniat viața ascetică a Sfântului Ioan Botezătorul, drept pildă pentru călugări și monahii, dar și curajul cu care acesta L-a mărturisit lumii pe Iisus Hristos, drept pildă pentru creștinii din lume, care au datoria să-L mărturisească lumii contemporane pe Fiul lui Dumnezeu întrupat și Mântuitorul lumii, prin faptele și cuvintele lor.
Biserica de zid a Mănăstirii Bradu a fost construită între anii 1783-1784, de ieromonahul Sava, originar din satul Scrada, județul Gorj, fost egumen al Mănăstirii Iezer, ajutat de preotul Grigore, în timpul domnitorului Mihai Șuțu. Pictura originală, păstrată până azi, a fost realizată de „Popa Dimitrie Zograful”. Clopotnița, mai mare decât biserica, are două etaje. În anul 1861, chiliile erau fără acoperiș, iar clopotnița netencuită. În anul 1904, aici nu mai era nici un călugăr. În anul 1994, în mănăstire s-a stabilit un călugăr, iar în 1996 au fost aduse aici zece maici, avându-l ca duhovnic pe starețul Mănăstirii Pătrunsa, protosinghelul Varsanufie Gherghel. Astăzi, în obștea monahală din Bradu se nevoiesc duhovnicește 12 maici.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 629, Ultimul acces: 2026-08-14 09:16:25