Activități cu tinerii la Parohia „Schimbarea la Faț㓠din Cluj-Napoca - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Activități cu tinerii la Parohia „Schimbarea la Faț㓠din Cluj-Napoca

[2015-06-22]
În Parohia „Schimbarea la Faț㓠din Cluj-Napoca, școala este prezentă în Biserică, dar și Biserica, prin slujitorii ei, parohul Titus Moldovan și pr. Petru Ioan Ilea, își face simțită prezența în școală. Printre numeroasele activități care s-au desfășurat în acest an școlar, în luna iunie, peste 120 de elevi de la unitățile de învățământ aflate în apropierea bisericii au participat la întâlniri cu caracter religios, educativ și recreativ, informează "Ziarul Lumina".
Un număr de 120 de elevi de clasa a X-a și a VII-a, de la unitățile de învățământ aflate în aria parohiei (Liceul Teoretic „Avram Iancu“, Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai“ și Colegiul Național „Emil Racoviță“), însoțiți de profesorii de religie Eugenia-Mariana Ilea de la Liceul Teoretic „Avram Iancu“, Daniela Stoian și Grigore Mănarcă de la Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai“, și Anca Vasiu de la Colegiul Național „Emil Racoviț㓠au participat la întâlniri cu caracter religios, educativ și recreativ. Acestea au avut loc în demisolul Bisericii, în spațiul destinat Centrului liturgic și catehetic „Theophania“.
Activitățile au fost coordonate de Radu Copil, președintele Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși din Cluj-Napoca și de Oana Raluca Băilă, vicepreședinta Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala Cluj-Napoca. Printre temele abordate au fost: „Ce decizii importante avem de luat în viață?“, „Ce exemple avem din viața de zi cu zi care ne pot orienta?“, „Oare ce decizii au de luat tinerii noștri pentru viața de zi cu zi?“.
Radu Copil i-a antrenat pe toți într-un dialog constructiv pentru ca fiecare să-și dea seama de importanța participării duminica la Sfânta Liturghie. S-a pus accentul în principal pe schimbare, transformare, ceea ce este numit în limbaj teologic „metanoia“, adică schimbarea minții sau a cugetului.
Scurt metraj cu impact în rândul tinerilor
Pentru exemplificare s-a folosit un film de scurt metraj, „Circul Fluture“, un film de succes, în rol principal fiind Nick Vujicic, bărbatul născut fără mâini și picioare.
„Filmul a impresionat și a avut un impact deosebit în sufletul tuturor celor prezenți, elevi și profesori deopotrivă. Atât filmul cât și viața actorului principal al filmului dovedesc faptul că succesul unui om stă în felul în care își vede viața și viitorul, iar piedicile există doar în mintea lui, după cum susține chiar Nick Vujicic“, a spus părintele Petru Ioan Ilea.
Tânărul își privește handicapul ca pe un dar de la Dumnezeu, iar credința lui face ca multe comunități religioase din întreaga lume să-l invite să țină discursuri.
„Pot spune, fără a pretinde că sunt infailibil, că un film bun poate odihni sufletul precum o rugăciune. De fapt orice acțiune care ne apropie de Dumnezeu este o rugăciune trăită în ființa noastră. Așa am căutat și noi să-i apropiem pe tineri de rugăciunea trăită.
Și dacă Școala a venit în Biserică, prin elevi și profesori, și noi la rândul nostru, slujitorii altarului, ne-am făcut simțită prezența în școlile din aria parohiei, ori de câte ori am fost invitați, la festivitățile de sfârșit de an școlar, oferind în dar o carte religioasă pentru toți absolvenții premianți de la gimnaziu și până la nivel de liceu“, a precizat pr. Petru Ioan Ilea.
Ca obiectiv pentru vacanța de vară, pe lângă alte proiecte cu caracter educativ și recreativ, precum taberele și excursiile, preoții slujitori de la Biserica „Schimbarea la Faț㓠din Cluj-Napoca, împreună cu voluntari de la școlile din aria parohiei, vor înregistra și aranja toate cărțile aflate în patrimoniu, pentru a forma, la final, o bibliotecă de carte religioasă, și nu numai, pentru folosul tuturor celor interesați de cult și cultură, a mai menționat pr. Petru Ioan Ilea.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 562, Ultimul acces: 2026-08-13 09:58:26