Târnosire de biserică în Parohia ,,Sfântul Prooroc Daniel” din Villarobledo - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Târnosire de biserică în Parohia ,,Sfântul Prooroc Daniel” din Villarobledo

[2015-06-09]
În Duminica I după Rusalii, a Tuturor Sfinților, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor români din Villarrobredo, prilej cu care a oficiat slujba de târnosire a bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Prooroc Daniel”. Apoi, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diacon. Din soborul slujitor au făcut parte: Preacuviosul Părinte Protos. Teofan Timiș de la Mănăstirea Nicula (Cluj), Preacucernicul Pr. Gheorghe Cucul, Preacucernicul Pr. Ioan Răducu din Parohia Pamplona, Preacucernicul Pr. Dan Constantin Cucul preotul paroh, Preacucernicul Pr. Cristian Gheorghe Cucul din Parohia Manzanares, Preacucernicul Pr. Florin Edu din Parohia Alcala de Jucar, Preacucernicul Arhid. Ștefan Alexandru Lakatos (Oradea) și Preacucernicul Arhid. Sebastian Riciard Lakatos (Oradea).
După oficierea slujbei de târnosire a bisericii și citirea Hrisovului a urmat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia, după citirea fragmentului scripturistic de la Sfântul Evanghelist Matei, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei al Spaniei și Portugaliei a rostit un bogat cuvânt de învățătură, în care a explicat înțelesurile duhovnicești ale pericopelor din Apostol și din Evanghelie ce s-au citit, și i-a îndemnat pe credincioși să rămână în continuare aproape de parohie, să sprijine în continuare activitățile social-filantropice și culturale ale parohiei și pe preotul paroh în demersurile sale, după cum ne-a transmis pr. Vasile Pop, Director mass-media și relații media - Episcopia Spaniei si Portugaliei.
În cuvântul rostit la încheierea programului liturgic, Chirirahul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei a felicitat pe părintele paroh și pe credincioșii parohiei ortodoxe române din Villarrobledo pentru eforturile depuse la amenajarea și împodobirea locașului de cult cu cele necesare slujirii, și a acordat Părintelui Dan Constantin Cucul Diploma ,,Sfântul Iacob cel Mare” pentru bogata activitate pastoral-misionară, iar membrilor Consiliului parohial, Comitetului parohial, tuturor donatorilor și binefăcătorilor sfântului lăcaș câte o diplomă de vrednicie.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh a adresat Preasfințitului Părinte Timotei, în numele credincioșilor parohiei „Sfântul Prooroc Daniel” din Villarrobledo, un cuvânt de bun venit în care a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru tot ajutorul și toate darurile pe care cu îmbelșugare le-a revărsat peste această comunitate de creștini ortodocși, dar și Preasfințitului Părinte Timotei pentru osteneală și prezență, pentru dragostea și disponibilitatea ce le-a manifestat față de binecredincioși parohiei. Cu acest prilej Preacucernicul Părinte Paroh Daniel Constantin Cucul a oferit Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, din partea credincioșilor pe care îi păstorește o icoană cu Sfântul Ioan Gură de Aur.
Mulțumiri au fost aduse și preacuvioșilor și preacucernicilor părinți care au participat la această slujbă, Doamnei Consul Doina Boblea reprezentantul Consulatului Român de la Ciudad Real, precum și tuturor celor care s-au jertfit pentru construirea și înfrumusețarea bisericii parohiale din această localitate.
Parohia Ortodoxă Română cu hramul „Sfântul Prooroc Daniel” din Villarrobledo, Protopopiatul Castilla La Mancha, Regatul Spaniei, a fost inființată, la inițiativa și cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, în ziua de 01 iunie 2011, pentru a răspunde nevoilor duhovnicești ale credincioșilor ortodocși români din această zonă, prilej cu care preacucernicul părinte Dan Constantin Cucul, originar din localitatea Sighetu-Marmației, jud. Maramureș a fost așezat ca preot paroh al parohiei nou înființate.
Actuala biserică a fost amenajată între anii 2014-2015 sub păstorirea preotului Dan Constantin Cucul, ajutat îndeaproape de membrii Consiliului și Comitetului parohial, dar mai ales prin dărnicia și jertfelnicia credincioșilor din Villarrobledo și împrejurimi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 524, Ultimul acces: 2026-08-14 03:10:22