Întâlnirea tinerilor ortodocși din Eparhia Devei și Hunedoarei[2015-06-08]Sâmbătă, 6 iunie, a avut loc a doua ediție a Întâlnirii tinerilor ortodocși din Episcopia Devei și Hunedoarei. Programul întâlnirii a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, în Catedrala Veche cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena din Hunedoara, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.PS Episcop Gurie, în cuvântul de învățătură rostit cu prilejul acestei manifestări cultural-misionare, a subliniat bucuria prilejuită de tinerii ce se dovedesc a fi oameni de nădejde spre propășirea și integritatea poporului și a credinței strămoșești. Ierarhul hunedorean le-a mai amintit tinerilor prezenți faptul că deși societatea de astăzi ne îndeamnă la o mulțime de activități, într-un dinamism de multe ori distructiv, tinerii trebuie să fie conștientizați și ei, la rândul lor, să distingă acele activități care dau un sens existenței noastre, care ne împlinesc sufletește și care ne statornicesc într-un program duhovnicesc benefic mântuirii sufletelor noastre. În cadrul Sfintei Liturghii, PS Episcop Gurie a săvârșit și slujba hirotesiei întru duhovnic a tânărului preot Cristian Ciurea, cel care păstorește sufletele credincioșilor din Parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil - Grid, Protopopiatul Orăștie. După Sfânta Liturghie, ierarhul a înmânat premii tinerilor care au concretizat preocuparea lor duhovnicească în cadrul procesului de învățământ, prin rezultatele deosebite obținute la concursurile și olimpiadele desfășurate la nivel județean și național. Ierarhul a fost asistat, la momentul premierii, de pr. Radu Trifon, consilier de învățământ și activități cu tineretul în cadrul Episcopiei Devei și Hunedoarei, care s-a ocupat de organizarea acestui eveniment, de pr. Gabriel Basa, inspector pe disciplina religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara (ISJ), și de Alexandru Vlad, inspector pe Învățământ și activități cu tineretul în cadrul Eparhiei. Activități multiple pentru tineri Întâlnirea tinerilor ortodocși din Episcopia Devei și Hunedoarei a continuat apoi la Colegiul Național Iancu de Hunedoara din Hunedoara. Programul manifestărilor a debutat cu un cuvânt de încurajare adresat tinerilor participanți de către PS Episcop Gurie, care i-a îndemnat să rămână consecvenți în toate activitățile pe care le desfășoară, să fie conștienți că fiecare etapă a vieții își are exigența ei în dezvoltarea fiecăruia și că fiecare pas pe care îl fac trebuie să se integreze într-un progres intelectual, moral și duhovnicesc. În continuare, tinerii au fost implicați în mai multe activități, între care: participarea la conferințe susținute de preoți cu experiență în activitățile cu tineretul, vizionarea de filme educative, activități de recreere, prin care s-a urmărit integrarea acestora într-un program duhovnicesc care să le rămână ca un reper în dorința lor de cunoaștere și în cadrul procesului educativ. Tinerii prezenți la această a doua ediție a Întâlnirii tinerilor ortodocși din Episcopia Devei și Hunedoarei s-au bucurat de o surpriză oferită din partea organizatorilor, printr-un invitat special, un cântăreț de muzică hip-hop, Stelian Crăciun alias Cedry2k, cel care impresionează prin mesajul ortodox unic pe care îl transmite, conform unui comunicat al biroului mass-media al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 543, Ultimul acces: 2026-08-15 10:38:10
|
Timp total: 0.05s...
[]:1