Pelerinaj pentru membrii Corului „Nectarios“ - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Pelerinaj pentru membrii Corului „Nectarios“

[2015-06-09]
Membrii Corului „Nectarios“ al Bisericii „Sfântul Ierarh Nectarie“ din Iași, dirijat de Ana-Maria Dumitru, însoțiți de preotul paroh Petrică Lehaci și de preoteasa Maria, au mers, în perioada 6-7 iunie 2015, într-un pelerinaj, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.
Traseul a cuprins mănăstirile și obiectivele turistice din județul Suceava, pelerinajul membrilor corului de la Biserica „Sfântul Nectarie“ fiind o tradiție în ultimii ani. „În acest an, corul nostru va împlini zece ani de existență, astfel că acest periplu, organizat prin dragostea părintelui Petrică Lehaci, se înscrie în seria activităților dedicate acestui moment aniversar. Am vizitat și ne-am închinat în mănăstirile Moldovița, Sucevița, Humor, Cămârzani, Voroneț, Doroteia, Putna și Sihăstria Putnei. În fiecare locaș de închinare am înălțat o rugăciune prin cântarea religioasă“, a spus Ana-Maria Dumitru. În Duminica Tuturor Sfinților, la invitația părintelui stareț Nectarie Clinci, Corul „Nectarios“ a oferit răspunsurile liturgice în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în biserica mănăstirii Sihăstria Putnei din județul Suceava.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 797, Ultimul acces: 2026-08-10 10:52:27