Papa Francisc dorește continuitate în procesul de reformă liturgică[2015-06-05]Cardinalul Robert Sarah, prefectul Congregației pentru Cultul Divin, afirmă într-o scrisoare trimisă unei conferințe liturgice că atunci când a fost numit în această funcție, Papa Francisc și-a exprimat dorința de a continua lucrarea liturgică a predecesorului său. "Atunci când Sfântul Părinte mi-a cerut să accept slujirea de prefect al Congregația pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, l-am întrebat: 'Sanctitate, cum doriți să îmi desfășor această slujire? Ce doriți de la mine ca prefect al acestei Congregații?' Răspunsul Sfântul Părinte a fost clar: 'Doresc să continui să implementezi reforma liturgică a Conciliului Vatican II și doresc să continui lucrarea bună în spațiul liturgic începută de Papa Benedict al XVI-lea."Afirmațiile sunt cuprinse în scrisoarea trimisă conferinței "Sacra Liturgia", fiind făcută publică pe 2 iunie. Conferința internațională a avut loc în SUA între 1 și 4 iunie, abordând tema importanței formării liturgice în Biserică și promovând noua evanghelizare și cateheza liturgică a credincioșilor. "Dragi prieteni, doresc să mă ajutați în această sarcină", scrie Cardinalul referindu-se la sarcina primită în noiembrie 2014, când a preluat dicasterul, cerând participanților să își continue activitatea "pentru atingerea țelurilor liturgice ale Conciliului Vatican II", continuând în același timp "înnoirea liturgică dorită de Papa Benedict al XVI-lea". Cardinalul Sarah amintește de exortația apostolică "Sacramentum caritatis", despre Euharistie, și despre motu proprio "Summorum Pontificum", ambele ale Pontifului de origine germană. "Trebuie să facem tot ce putem ca să punem din nou liturgia în inima relației dintre Dumnezeu și om", mai scrie Cardinalul, numind liturgia "forma privilegiată și unică prin care îl întâlnim pe Dumnezeu acționând în lumea noastră". A amintit că liturgia "ne este dată de tradiție" și că "nu ține de noi să inventăm riturile pe care le celebrăm sau să le schimbăm după voința noastră, dincolo de opțiunile legitim permise". "De aceea trebuie să celebrăm liturgia cu fidelitate, reverență și admirație." Conferința Sacra Liturgia a fost lansată în Roma, în 2013, desfășurându-se tot în alt loc, an de an. În 2016 va fi găzduită în Londra. Între vorbitorii la ediția 2015 s-au numărat Cardinalul Raymond Burke, Arhiepiscopul Salvatore Cordileone, dr. Lauren Pristas, dr. Jennifer Donelson, pr. Alcuin Reid și pr. Phillip Anderson OSB. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 539, Ultimul acces: 2026-08-13 02:05:58
|
Timp total: 0.03s...
[]:1