Slujire arhierească la Parohia Checea Română[2015-06-04]La sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, Parohia Checea Română din Protopopiatul Timișoara I și-a sărbătorit hramul.Cu acest prilej, în mijlocul credincioșilor a fost prezent Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohială înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, condus de pr. Paroh Gheorghe Cucu. La slujbă au luat parte numeroși enoriași, elevi de la școala din localitate și vârstnici de la așezământul social Sfântul Ierarh Nicolae al Arhiepiscopiei Timișoarei din parohie, mulți dintre aceștia împărtășindu-se cu Sfintele Taine. În cadrul slujbei, Preasfințitul Paisie a rostit celor prezenți un cuvânt de învățătură în care a subliniat înțelesurile duhovnicești ale acestui mare praznic. După Sfânta Liturghie, Ierarhul a săvârșit Vecernia Rusaliilor. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul coral Teoforos, condus de diac. Dr. Ion-Alexandru Ardereanu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 530, Ultimul acces: 2026-08-13 22:48:40
|
Timp total: 0.04s...
[]:1