Sărbătoarea Preasfintei Treimi în pădurea Buciumenilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sărbătoarea Preasfintei Treimi în pădurea Buciumenilor

[2015-06-02]
La Praznicul Preasfintei Treimi, în Arhiepiscopia Dunării de Jos a avut loc tradiționalul pelerinaj al tinerilor liceeni la mănăstirea Buciumeni, care și-a serbat hramul, manifestare ajunsă la cea de a XX-a ediție, a precizat Părintele Molocea Gabriel.
Anul acesta întâlnirea s-a desfășurat sub genericul: „2015 – Anul Omagial al misiunii parohiei și mănăstirii, azi” și “Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii”.
La primele ore ale dimineții, în fața Catedralei arhiepiscopale dar și în alte puncte de întâlnire din municipiile Brăila și Tecuci, peste 1.000 de tineri au urcat în autocare pentru a porni în pelerinaj către mănăstirea Buciumeni.
Moment de mare profunzime duhovnicească, hramul Mănăstirii Buciumeni a adunat peste 100 slujitori din administrația eparhială și din cele opt protopopiate ale eparhiei, care au slujit Sfânta Liturghie sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
La Altarul de vară din mijlocul pădurii, tinerii și credincioșii de toate vârstele, au susținut cântările Sfintei Liturghii într-o desăvârșită simfonie liturgică.
În încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sărbătoarea mănăstirii Buciumeni, intitulat “Tineri adunați în iubirea și bucuria Preasfintei Treimi”.
Adresându-se celor prezenți, Înaltpreasfinția Sa a subliniat c㠓mănăstirea istorică Buciumeni, la care vin an de an numeroși tineri liceeni în cadrul unui tradițional pelerinaj, este desemnată de ei “Catedrala cu vitralii foșnitoare”, deoarece văd aici lumina și simt iubirea și căldura Preasfintei Treimi!
Pe lângă mulțimea tinerilor, ne bucurăm și de prezența numeroasă a credincioșilor de toate vârstele, părinți ai copiilor, cadre didactice… așadar, Biserica vie! întrunită pentru a mulțumi lui Dumnezeu la ziua întemeierii ei de către Preasfântul Duh.
Ne-am bucurat în chip deosebit de mesajul cald și profund al Preafericitului Părinte Patriarh, care a apreciat rolul misionar aparte al tinerilor, în cele 20 de ediții ale pelerinajului, pentru mai multă comuniune, pentru mai multă iubire sfântă între ei și, prin ei, în familiile lor, în școlile lor, în localitățile lor, împreună cu noi toți!”.
Între tinerii pelerini la hramul Buciumenilor s-au numărat și premianți din grupele de copii care au participat anul acesta la programele catehetice-naționale „Hristos împărtășit copiilor“ și care au derulat proiectul „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu“.
Acestora li s-au adăugat numeroși profesori de Religie, cadre didactice de la alte discipline de învățământ dar și părinți, membri A.P.O.R. de la filialele constituite în cadrul Eparhiei Dunării de Jos.
După tradiționala agapă din mijlocul pădurii, s-au format binecunoscutele grupuri de cateheză în centrul cărora s-au aflat preacucernicii părinți slujitori și profesorii de religie, Înaltpreasfinția Sa trecând pe la fiecare cerc de dialog, provocând tinerii la dezbateri punctuale a unor subiecte de interes pentru misiunea în rândul liceenilor și al persoanelor din segmentul de vârstă pe care aceștia îl reprezintă.
Dialogurile cu tinerii s-au axat pe tema sinodală propusă pentru acest an și s-a derulat în cadrul a 15 ateliere de lucru, în fiecare dintre acestea fiind dezbătută o temă de interes general.
La final, fiecare elev a primit din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos câte un exemplar din revista eparhială, broșura “Viața și învățături ale Sfântului Ioan Gură de Aur privind slujirea și misiunea preotului” și iconițe, apărute la editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 559, Ultimul acces: 2026-08-13 12:09:25