O sărbătoare care uneşte trecutul cu prezentul

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

O sărbătoare care uneşte trecutul cu prezentul

[2015-05-22]

Catedrala Patriarhală din Bucureşti, care îşi sărbătoreşte astăzi hramul istoric, este, fără îndoială, unul dintre cele mai vizitate monumente din Bucureşti, atât de către turiştii străini, obişnuiţi să vadă în orice oraş mare o catedrală, cât şi de către pelerinii creştini ortodocşi, care sunt atraşi de frumuseţea bisericii, precum şi de ajutorul pe care-l primesc de la Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, de la Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou şi de la Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, ale căror moaşte se păstrează în acest sfânt locaş.
În secolul al XV-lea, Bucureştiul era un oraş mic, mai degrabă un târg, atunci când domnitorul Ţării Româneşti Radu cel Frumos şi-a construit aici o reşedinţă. În secolul următor, domnitorul Mircea Ciobanul ctitoreşte lângă curtea domnească şi un sfânt locaş care se păstrează până azi, iar în secolul al XVII-lea domnitorul Constantin Şerban hotărăşte să zidească pe pământul mănăstirii din Dealul Podgorenilor o biserică măreaţă. Zidirea a fost făcută în locul unei biserici mai vechi, din lemn, construită de Oprea Iuzbaşa.
Biserica este descrisă şi de diaconul Paul din Alep, care a şi participat, împreună cu Patriarhul Macarie al III-lea al Antiohiei, la sfinţirea ei. În jurnalul său de călătorie, Paul din Alep scrie: „Am mers pe urmă într-o margine a oraşului, pe un loc înalt, unde domnul acesta a purces să ridice o mănăstire mare şi o biserică măreaţă, încântătoare şi minunată, asemănătoare pe dinăuntru bisericii de la Curtea de Argeş, numai că este din cărămidă, iar în pronaos are doisprezece stâlpi rotunzi, ciopliţi din câte o bucată întreagă de piatră, după numărul Apostolilor. Are patru turle foarte înalte, iar afară sunt pridvoare mari. Acoperişul este învelit cu plumb. Am sfinţit agheasmă şi părintele nostru patriarh a stropit-o, după datină, căci încă nu era isprăvită. Este închinată Sfinţilor Constantin şi Elena, după numele său şal domnitorului“. Sfinţirea bisericii s-a săvârşit în data de 6 mai 1658, care a fost atunci Duminica Tuturor Sfinţilor. La sfinţire, pe lângă Patriarhul Macarie al Antiohiei, au participat şi Mitropolitul Ştefan al Ungrovlahiei, episcopii din Buzău şi Râmnic, egumenii mănăstirilor bucureştene, domnitorul Mihnea al III-lea Radu, boieri şi mult popor. Peste zece ani, domnitorul Radu Leon stabileşte ca mitropolia să se mute, în urma mutării definitive a capitalei, de la Târgovişte la Bucureşti, iar Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ să devină catedrala mitropolitului. Acest domnitor este considerat, datorită daniilor sale către sfântul locaş, al doilea mare ctitor al Catedralei Patriarhale.
Odată cu această schimbare a rolului bisericii din Dealul Podgorenilor începe şi istoria ei deosebită, care a cunoscut ungerea domnitorilor Ţării Româneşti, cel dintâi fiind Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, iar ultimul Alexandru Ioan Cuza, dar şi ungerea primilor regi ai României, Carol I şi Elisabeta, în data de 10 mai 1881. După începerea procesului de dobândire a autocefaliei de către Biserica Ortodoxă Română, în 1882, la catedrala din Bucureşti începe să fie sfinţit Sfântul şi Marele Mir, iar din anul 1925, când Biserica Română a devenit Patriarhie, aici au fost întronizaţi patriarhii României.
Având în vedere importanţa acestui sfânt locaş pentru spiritualitatea românilor, întâistătătorii Bisericii noastre au avut grijă permanent de consolidarea şi înfrumuseţarea ei, aşa cum făcuseră şi mitropoliţii Ţării Româneşti dinaintea lor. Astfel, în anii 1932-1935, pe vremea Patriarhului Miron Cristea, biserica a fost consolidată, iar în anul 2008, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a îngrijit de înnoirea catedralei, când i s-a dat un plus de strălucire. Toate acestea pot fi admirate astăzi de credincioşi şi de telespectatorii care urmăresc transmisiunile în direct ale slujbelor. Tot în 2008 au fost realizate şi icoane în mozaic în nişele exterioare ale pridvorului, pentru ca şi credincioşii care nu încap înăuntru la slujbe să se simtă ca în biserică.
Catedrala Patriarhală - frumuseţe şi misiune
Înrudită cu biserica episcopală din Curtea de Argeş, atât în ceea ce priveşte planul, cu naosul în formă de treflă, cât şi numărul şi dispoziţia coloanelor din pronaos şi a turlelor, catedrala din Bucureşti are şi însemnate deosebiri: este mai mare, are pronaosul supralărgit, spre a fi mai încăpător, dar şi un pridvor spaţios la intrare, cu arcade pe stâlpi robuşti de zidărie.
Catedrala Patriarhală este plină de podoabe arhitecturale, de pictură şi duhovniceşti. Pictura, realizată în stil neobizantin de pictorul Dumitru Belizarie în anii 1932-1935, a fost scoasă la lumină de o echipă de restauratori şi astăzi este pe deplin pusă în valoare, putând fi observată atât de vizitatorii sfântului locaş, cât şi de telespectatorii postului TV TRINITAS, care transmite zilnic, în direct din catedrală Vecernia, Dumnezeiasca Liturghie, dar şi alte slujbe importante pentru viaţa Bisericii Ortodoxe Române. Aceste transmisiuni pe postul de televiziune au şi o importanţă misionară, pentru că permit telespectatorului, oriunde ar fi acesta, să urmărească slujbele model pentru întreaga Biserică Română, deoarece ritualurile liturgice, pictura, estetica obiectelor folosite la slujbe cer şi o reflectare vizuală a evenimentului religios din Biserica Ortodoxă - ceea ce se poate realiza doar prin intermediul televiziunii.
Deosebit de frumos este şi iconostasul catedralei, ornamentat cu decoraţia florală sculptată în lemn, în stil baroc, aurit în întregime. Icoanele împărăteşti ale iconostasului, de o rară frumuseţe, au fost realizate în anii 1950, în email, de Otilia Oteteleşeanu, la Atelierele Patriarhiei.
Slujbele oficiate la Catedrala Patriarhală, care are statut de mănăstire, sunt deosebite prin frumuseţea lor. La catedrală slujesc, alături de Marele eclesiarh, arhimandritul Clement Haralam, cinci slujitori cu rang preoţesc şi şase diaconi. La slujbele de peste săptămână, răspunsurile sunt date de Grupul psaltic „Tronos“, iar duminica şi la praznicele mari de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.
Sfintele odoare ale Catedralei Patriarhale
Ceea ce îi atrage însă cel mai mult pe pelerini la Catedrala Patriarhală sunt sfintele moaşte, păstrate şi venerate cu sfinţenie de câteva veacuri. Cel mai de preţ odor din biserică sunt moaştele întregi ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, prăznuit la data de 27 octombrie şi cinstit ca ocrotitor spiritual al catedralei şi al oraşului Bucureşti. Sfântul Dimitrie a trăit la sudul Dunării ca monah cu viaţă aspră, iar din 1774, pe vremea Mitropolitului Grigorie al II-lea al Ţării Româneşti, moaştele sale se păstrează în catedrala din Bucureşti. La praznicul său, atunci când racla este scoasă în baldachinul de lângă catedrală, zeci de mii de pelerini vin şi îi cer mijlocire şi ajutor, pelerinajul astfel format fiind unul dintre cele mai cunoscute de la noi din ţară.
Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie sunt aşezate, în timpul anului, în partea de nord a pronaosului, în firida din peretele de răsărit, într-o frumoasă raclă de argint, împodobită cu scene din viaţa sfântului.
Tot pe latura de nord a pronaosului se află racla cu o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, vindecătorul de boli, dar şi racla cu părticele din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii acestui sfânt locaş.
De sărbătoarea Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor români, gândurile credincioşilor se îndreaptă spre un locaş de rugăciune şi înălţare spirituală a poporului român care este în plin proces de edificare, Catedrala Mântuirii Neamului. Viitoarea Catedrală Patriarhală de la Bucureşti, de pe Calea 13 Septembrie, închinată marelui praznic împărătesc de astăzi, reprezintă un ideal al naţiunii române apărut în vremuri de mari încercări şi izbândă cu ajutorul lui Dumnezeu.
Războiul de Independenţă din 1877-1878 a însemnat şi victoria finală a Principatelor Române unite împotriva Imperiului Otoman. Odată cu această mare izbândă s-a conturat în conştiinţa naţională ideea ridicării unei catedrale care să marcheze momentul eliberării istorice. Principele Carol I al României (1839-1914) a spus că trebuie să se ridice o catedrală în capitala ţării, ca simbol al unităţii sufleteşti a poporului român, dar şi ca mulţumire către Dumnezeu pentru eliberarea românilor de ocupaţia turcească. În anul 1884, la trei ani după ce România a devenit oficial regat, s-a alocat din bugetul ţării, la dorinţa expresă a regelui Carol I, suma de 5 milioane de lei aur pentru ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului. Această sumă reprezenta în jur de 5% din bugetul ţării. Pe lângă motivaţia spirituală, a fost exprimată şi o motivaţie practică: nici unul din cele 100 de locaşuri de rugăciune ale Bucureştiului nu era suficient de încăpător pentru a-i găzdui pe toţi credincioşii care doreau să participe la o slujbă de Te Deum săvârşită în prezenţa regelui sau la o Sfântă Liturghie săvârşită de mitropolitul-primat al României. Alături de această iniţiativă a statului român, s-a afirmat nevoia ca întreaga naţiune română să participe la ridicarea viitoarei catedrale. De o foarte mare frumuseţe a fost apelul Mitropolitului-primat al României Calinic Miclescu (1875- 1886): „Daţi, vă rugăm, credincioşilor, fiecare obolul vostru; darul cât de modest al săracului va fi tot aşa de bine primit ca şi acel al bogatului, precum a fost bine primit şi banul văduvei din Evanghelie“. În ciuda entuziasmului colectiv, primul care a abandonat acest deziderat naţional a fost statul român. În 1892 şi 1898, la cererea oamenilor politici Take Ionescu şi Spiru Haret, o mare parte din suma de 5 milioane de lei aur prevăzută în 1884 pentru ridicarea catedralei a fost redirecţionată pentru alte întrebuinţări. La 1900, ministrul cultelor şi instrucţiunii publice Constantin Istrate a arătat că şi restul creditului din 1884 a fost cheltuit şi a plasat misiunea ridicării Catedralei Mântuirii Neamului în sarcina exclusivă a Sfântului Sinod.
Ca recunoştinţă pentru Marea Unire
După Primul Război Mondial (1916-1918), când pământul românilor a fost reîntregit şi neamul a fost scăpat de Dumnezeu din o mare încercare, regele Ferdinand spunea, la 10 mai 1920: „Astăzi mai mult ca oricând suntem datori să-L preamărim din toată inima cu cântarea «Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu!». Această cântare trebuie să răsune în Biserica Mântuirii pe care suntem datori să o ridicăm în capitala tuturor românilor, ca semn de mulţumire pentru ajutorul Celui Preaînalt şi ca simbol al unităţii sufleteşti a întregului neam şi veşnică pomenire celor răposaţi pentru înfăptuirea României întregite“. Odată cu ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, în 1925, iarăşi a fost exprimată necesitatea construirii Catedralei Mântuirii Neamului care să fie şi Catedrală Patriarhală, dar începutul războiului mondial şi apoi instaurarea regimului ateu comunist au făcut imposibilă ridicarea locaşului. După 1990, proiectul Catedralei Mântuirii Neamului a fost readus în actualitate de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, iar în anul 2005, catedrala nouă şi-a găsit locul pe terenul din Calea 13 Septembrie. La iniţiativa şi cu purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, între anii 2007 şi 2010 au fost observate toate etapele necesare pentru pregătirea documentaţiei ridicării locaşului. În 2010 s-a organizat un concurs pentru atribuirea lucrărilor, iar în toamna acelui an au început primele lucrări la locaş. Astăzi, la aproape cinci ani de la începerea construirii viitoarei Catedrale Patriarhale, locaşul de rugăciune se înalţă sub privirile românilor, pregătind cu fiecare an ce trece bucuria împlinirii unui ideal naţional.
Suprastructura locaşului de cult se înalţă la aproape 27 de metri
Mai multe informaţii despre stadiul actual al ridicării Catedralei Mântuirii Neamului a oferit inginerul Vasile Crăcăoanu, consilier patriarhal la Sectorul monumente şi construcţii bisericeşti al Patriarhiei Române: „Lucrările de execuţie aferente suprastructurii Catedralei Mântuirii Neamului au fost demarate în luna august a anului 2013. De la această dată până la sfârşitul anului 2014 au fost finalizate în proporţie de 100% lucrările de execuţie a suprastructurii catedralei între cotele 0 m - +9m, şi 80% la cele între cotele +9 m - +18 m. Începând cu luna ianuarie 2015 au fost demarate şi lucrările aferente nivelului +18m - +27m. Având în vedere şi sistemul piramidal de execuţie a lucrărilor adoptat în şantier, stadiul acestora la data de 15 mai 2015 este următorul: lucrările aferente nivelului + 9 m - +18 m au fost finalizate în proporţie de 100%; lucrările aferente nivelului +18 m - +27 m sunt finalizate în proporţie de 50%“. La edificarea suprastructurii locaşului de cult s-au folosit până acum cantităţi impresionante de beton, armătură şi cofraje.
„Lucrările la suprastructura obiectivului, executate din luna august 2013 până în prezent, evaluate în cantităţi, reprezintă: 3.876 mc de zidărie, 38.869 mp cofraje, 12.314 mc beton turnaţi, 5.545 tone armătură flexibilă montată, 2.217 tone armătură rigidă montată şi peste 40.000 ml de suduri. În luna curentă avem programate lucrările de supraînălţare a macaralelor în vederea demarării montajului platformei metalice de la cota +27 m necesară pentru execuţia lucrărilor de la cota +27m - +36 m. Obiectivul principal al echipei de coordonare este continuarea lucrărilor la structura de rezistenţă a catedralei şi finalizarea acestora până în vara anului 2017“, a spus ing. Vasile Crăcăoanu.
Articole publicate în Ziarul Lumina, ediţia din 21 mai 2015.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 3129, Ultimul acces: 2026-08-13 23:51:04

Timp total: 0.03s...

[]:1