Cardinalul Kasper despre semnificația Anului Sfânt al Milostivirii[2015-04-11]Papa Francisc a înmânat sâmbătă oficial bula de convocare a Anului Sfânt al Milostivirii, care va începe pe 8 decembrie. Anii Sfinți, numiți și Jubilee, sunt în mod normal convocați o dată la 25 de ani, ultima oară fiind în 2000, când Papa Ioan Paul al II-lea a celebrat Marele Jubileu. Papa Francisc a convocat însă un Jubileu extraordinar, deci în afara ritmului la 25 de ani, dedicat "misiunii Bisericii de a fi mărturisitoare a milostivirii" în lume.Unul dintre liderii Bisericii care a primit cu mare bucurie inițiativa este Cardinal german Walter Kasper, fost președinte al Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creștinilor și autor al unei cărți intitulate "Milostivirea: esența Evangheliei și cheia spre o viață creștină", din care Papa Francisc a citat la ultimul Conclav și mai apoi în predica din prima duminică de după alegerea sa. Philippa Hitchen, de la Radio Vatican, a stat de vorbă cu Cardinalul Kasper pentru a afla mai multe despre acest An Sfânt și de ce milostivirea este o temă atât de centrală pontificatului Papei Francisc. Cardinalul Kasper a explicat că acest An Sfânt este "o inițiativă genială și o voce profetică", deoarece milostivirea "corespunde semnelor timpului de astăzi". Milostivirea lui Dumnezeu este centrală în mesajul lui Isus, așa că Papa o plasează în centrul discuțiilor, reflecțiilor și rugăciunilor noastre pentru anul următor, pentru ca să recunoaștem "fața reală a lui Dumnezeu", adesea greșit înțeles ca și cum ar fi adept al pedepsei, chiar al violenței. Apoi toți suntem păcătoși și avem nevoie să fim milostivi față de semeni și să învățăm să ne cerem iertare pentru greșelile noastre. Întrebat despre inițiative legate de acest Jubileu, Cardinalul Kasper a spus că vor fi evenimente nu doar în Roma ci și în alte Bazilici din toată lumea, dar și că Papa ar putea include "fapte de milostivire, de iubire și de caritate" ca parte a indulgențelor. Prelatul consideră că în ultimele secole tema milostivirii a fost mult neglijată, adesea redusă la un mic capitol în manualele de teologie. Dar întorcându-ne la Părinții Bisericii vom vedea "multe și profunde reflecții pe care trebuie să le înnoim astăzi". Tema milostivirii este centrală pontificatului actual, dar în continuitate cu predecesorii imediați. La deschiderea Conciliului Vatican II, a spus prelatul german, Papa Ioan al XXIII-lea a subliniat că a venit timpul pentru Biserică să folosească "medicamentul milostivirii", iar Papa Paul al VI-lea, în discursul de încheiere, a spus că spiritualitatea Conciliului trebuie să fie aceea a Bunului Samaritean. A doua enciclică a Papei Ioan Paul al II-lea a fost dedicată milostivirii, iar prima a Papei Benedict a fost "Deus Caritas Est". Cardinalul Kasper a mai atras atenția asupra faptului că Anul Sfânt al Milostivirii va începe în ziua în care Biserica celebrează 50 de ani de la încheierea Conciliului Vatican II, indicând acest Jubileu ca parte a procesului de receptare a evenimentului din anii 1962-1965. "Acum facem un pas înainte cu această temă a milostivirii și recitim textele și documentele Conciliului din această perspectivă." Răspunzând criticilor conform căreia tema milostivirii ar contrazice învățătura tradițională a Bisericii, Cardinalul a spus că este un nonsens deoarece milostivirea este un adevăr revelat care nu se opune celorlalte adevăruri ale credinței. A ne iubi dușmanii este o poruncă dificilă, nu un creștinism ieftin, o virtute activă cu care trebuie să combatem răul din lume. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 646, Ultimul acces: 2026-08-11 08:49:32
|
Timp total: 0.03s...
[]:1