Duminica Floriilor în parohia din Vicenza - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Duminica Floriilor în parohia din Vicenza

[2015-04-07]
Anul acesta, duminică, 5 aprilie, când cei mai mulți credincioși occidentali sărbătoresc Paștele, Bisericile Catolice de rit răsăritean, precum și lumea ortodoxă, a sărbătorit Intrarea Domnului în Ierusalim. Floriile sau Stâlpările reprezintă cea mai importantă sărbătoare înainte de Paște. Conform Sfintelor Evanghelii, în Duminica Floriilor mulțimile de pelerini, adunate cu ocazia Paștilor la Ierusalim, și-au manifestat entuziasmul, la intrarea lui Isus în sfânta cetate, fluturând în aer ramuri de finic, aruncându-și hainele înaintea măgărușului pe care călărea și strigând cu toată puterea: "Osana, Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!".
Asemenea lor, credincioșii greco-catolici români ai parohiei din Vicenza s-au adunat în această duminică în număr foarte mare pentru a rememora evenimentul petrecut cu milenii în urmă. Dis de dimineață, deja înaintea deschiderii bisericii, zeci de credincioșii erau deja la rând pentru a-și purifica sufletul prin sfânta taină a Spovezii. La orarul rânduit a început Sfânta Liturghie, precedată de slujba Utreniei. La sfârșitul acesteia, au fost binecuvântate ramurile de măsline, care, apoi, au fost împărțite credincioșilor. Enoriașii au participat activ la întreaga ceremonie, fiecare putând urmări textul Liturghiei precum și al lecturilor proclamate din broșuri special pregătite pentru eveniment de către parohie.
La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, după citirea programului liturgic pentru Săptămâna Mare și a altor anunțuri, o bună parte din cei prezenți s-a deplasat la Sala "Badantelor" unde au luat prânzul împreună. Mulțumim lui Bunului Dumnezeu pentru toate! (Diana Ticău pentru BRU-Italia.eu)
(Sursa: vedeți aici)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 680, Ultimul acces: 2026-08-08 10:20:09