Prezență arhierească la Hadâmbu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Prezență arhierească la Hadâmbu

[2015-04-08]
Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi, a săvârșit duminică, 5 aprilie 2015, Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.
Din soborul slujitorilor au făcut parte părinți de la mai multe mănăstiri și parohii din Moldova. Credincioșii prezenți în număr mare la acest popas duhovnicesc s-au închinat atât la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, aflată în Biserica „Nașterea Maicii Domnului“, cât și la racla ce adăpostește fragmente din moaștele mai multor sfinți ai Bisericii noastre. Părintele consilier emerit Matei Coruga, de la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare“ - Tătărași din Iași, a adresat un cuvânt în care a făcut referire la importanța Săptămânii Patimilor. În același timp, părintele Matei a apreciat c㠄sufletul rugăciunii din Duminica Floriilor de la Mănăstirea Hadâmbu este PS Calinic Botoșăneanul“. Arhimandritul Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu, a mulțumit Episcopului-vicar al Eparhiei Iașilor și slujitorilor pentru că s-au rugat împreună, dar și credincioșilor, care sunt „podoaba Bisericii“.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 13181, Ultimul acces: 2026-08-11 14:47:44