Papa Francisc: Preoții să ceară harul unei oboseli bune - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa Francisc: Preoții să ceară harul unei oboseli bune

[2015-04-03]
A învăța să fie "obosiți bine" și a învăța să se odihnească a fost îndemnul Papei Francisc adresat preoților în predica de la Liturghia Crismei, prezidată în Bazilica San Pietro, în Joia Sfântă, 2 aprilie 2015. În cadrul celebrării, preoții din Dieceza de Roma și-au reînnoit promisiunile sacerdotale și au fost binecuvântate uleiurile catecumenilor, al bolnavilor și crisma care vor servi pentru administrarea Sacramentelor în cursul anului. Nu este ușoară sarcina de "a unge poporul credincios" al lui Dumnezeu, chiar "este dură", a afirmat Papa, vorbind despre oboseala preoților.
"Știți de câte ori mă gândesc la aceasta, la oboseala voastră, a tuturor? Mă gândesc mult și mă rog frecvent, în special când cel obosit sunt eu. Mă rog pentru voi care lucrați în mijlocul poporului credincios al lui Dumnezeu care v-a fost încredințat și mulți în locuri destul de abandonate și periculoase. Și oboseala noastră, iubiți preoți, este ca tămâia care se înalță în tăcere la cer. Oboseala noastră merge direct la inima Tatălui."
Pontiful le-a atras preoților atenția să nu cadă în ispita de a crede că odihna "nu ar fi un lucru al lui Dumnezeu". "Oboseala noastră este prețioasă în ochii lui Isus, care ne primește și ne face să ne ridicăm: 'Veniți la Mine când sunteți osteniți și împovărați, Eu vă voi da odihnă'... Să ținem cont că o cheie a rodniciei sacerdotale se află în modul în care ne odihnim și în modul în care simțim că Domnul tratează oboseala noastră. Cât de greu este să învățăm să ne odihnim! În aceasta se joacă încrederea noastră și amintirea noastră că și noi suntem oi și avem nevoie de păstor care să ne ajute."
În acest sens, Papa a propus câteva întrebări care să îi ajute pe preoți: "Știu să mă odihnesc primind iubirea, gratuitatea și tot afectul pe care mi-l dă poporul credincios al lui Dumnezeu? Sau după munca pastorală caut odihne mai rafinate, nu pe acelea ale celor săraci ci pe acelea pe care le oferă societatea consumurilor? Duhul Sfânt este cu adevărat pentru mine 'odihnă în oboseală', sau numai Cel care mă face să muncesc? Știu să cer ajutor de la vreun preot înțelept? Știu să mă odihnesc de mine însumi, de auto-exigența mea, de auto-complăcerea mea, de auto-referențialitatea mea?..."
Enumerând mai multe activități ale preotului, în care inima acestuia este mișcată, emoționată, și astfel adesea obosită, Sfântul Părinte a vorbit despre "oboseala oamenilor, oboseala mulțimilor": "pentru Domnul, ca pentru noi, era epuizantă - o spune Evanghelia - dar este o oboseală bună, o oboseală plină de roade și de bucurie... Această oboseală în mijlocul activității noastre este de obicei un har care este la îndemâna noastră a tuturor preoților. Ce lucru frumos este acesta: oamenilor le place, doresc și au nevoie de păstorii lor!... Și această oboseală este bună, este o oboseală sănătoasă. Este oboseala preotului care are mirosul oilor, dar cu zâmbetul unui tată care îi contemplă pe copiii săi sau pe nepoții săi."
Mai există "oboseala dușmanilor". "Diavolul și adepții săi nu dorm și, dat fiind faptul că urechile lor nu suportă Cuvântul lui Dumnezeu, muncesc neobosit pentru a-l reduce la tăcere... Cel rău este mai viclean decât noi și este capabil să demoleze într-un moment ceea ce am construit cu răbdare timp îndelungat. Aici trebuie cerut harul de a învăța să neutralizăm răul, să nu smulgem neghina, să nu pretindem să apărăm ca super-oameni ceea ce numai Domnul trebuie să apere."
"Și în cele din urmă există și 'oboseala de noi înșine'. Este probabil cea mai periculoasă. Pentru că celelalte două provin din faptul de a fi expuși, de a ieși din noi înșine pentru a unge și a activa (suntem cei care se îngrijesc). În schimb această oboseală este mai auto-referențială: este dezamăgirea de noi înșine dar nu privită în față, cu bucuria senină a celui care se descoperă păcătos și nevoiaș de iertare, de ajutor: acesta cere ajutor și merge înainte. Este vorba despre oboseala care dă 'voința de a nu voi', faptul de a fi jucat totul și apoi a regreta usturoiul și cepele din Egipt, faptul de a se amăgi cu iluzia de a fi altceva."
"Imaginea cea mai profundă și misterioasă a modului în care Domnul tratează oboseala noastră pastorală este... scena spălării picioarelor. Îmi place să o contemplu ca spălarea urmării. Domnul purifică urmarea însăși, El se 'implică', ia asupra Sa personal să curețe orice pată, acel smog monden și unsuros care s-a lipit pe drumul pe care l-am parcurs în numele Său... Rănile de la picioare, entorsele și oboseala sunt semn al modului în care l-am urmat, ce drumuri am parcurs pentru a căuta oile Sale pierdute, încercând să conducem turma la pășuni verzi și la ape liniștite. Domnul ne spală și ne purifică de tot ceea ce s-a acumulat pe picioarele noastre pentru a-l urma... Urmarea lui Isus este spălată de Domnul însuși pentru ca să ne simțim în măsură să fim 'bucuroși', 'plini', 'fără frică și fără vină' și astfel să avem curajul de a ieși și a merge 'până la marginile pământului, în toate periferiile'".
Legături:
Textul integral al predicii papale

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 850, Ultimul acces: 2026-08-12 09:13:44