Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a efectuat vizite canonice în protopopiatul Târgu-Mureș[2015-04-01]Marți, 31 martie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, însoțit de către Părintele Protopop Olimpiu Zăhan, a efectuat vizite canonice în zece parohii din jurisdicția Protopopiatului Târgu-Mureș. Traseul pastoral a cuprins următoarele unități administrative bisericești: Târgu-Mureș Orizont, Poienița, Șardul Nirajului, Moșuni, Miercurea Nirajului, Bolintineni, Păsăreni, Izla, Sânișor și Sângeorgiu de Mureș II, după cum ne-a precizat Arhid. Liviu Stanciu.Periplul pastoral misionar în localitățile mureșene a vizat buna rânduială și organizare administrativă, precum și dinamizarea vieții spirituale în parohiile acestui protopopiat. Arhipăstorul nostru s-a întâlnit cu preoții parohi și cu credincioșii încredințați acestora spre păstorire, punându-le la suflet îndemnuri duhovnicești folositoare pentru o viață creștină trăită în Hristos. Întâistătătorul nostru i-a provocat, în cadrul acestor întâlniri, pe preoții parohi la un dialog deschis legat de greutățile pe care le întâmpină în parohie, oferindu-le atât sfaturi practice, cât și soluții spirituale pentru a trăi o viață în demnitate, rugăciune și ascultare desăvârșită de Biserică. Prin aceste sfaturi și îndemnuri pe care le oferă, de obicei, fiecărei comunități în parte, Înaltpreasfinția Sa urmărește întărirea simțământului creștinilor de lucrători buni în ogorul Domnului, lucrători care vor fi răsplătiți în ziua judecății. Punându-le în față chipul luminos al unor Sfinți Părinți ai Bisericii, i-a îndemnat să urmeze exemplul pozitiv al acestora pentru a putea birui greutățile și neajunsurile vieții. Totodată, le-a arătat limpede și convingător că numai prin rugăciune și jertfă de sine reușim să devenim oameni adevărați, instrumente prin care Dumnezeu poate lucra eficient și minunat în societatea noastră secularizată. De asemenea, părinții parohi au fost îndemnați să stea în ascultare față de Ierarh și să se angajeze în păstrarea bunei rânduieli a cultului liturgic și a disciplinei în biserică, care vor aduce armonie între semeni și roade duhovnicești pe plan misionar. Legat de aceste vizite, Înaltpreasfinția Sa a spus: Am ajuns din nou pe frumoasele meleaguri ale județului Mureș. Prin vizitele mele pastorale, doresc să-i încurajez pe părinții parohi în multele greutăți pe care le au și să-i stimulez în slujirea lor apostolică. În general, avem preoți buni, harnici lucrători în via Domnului, care se îngrijesc îndeaproape de sufletele enoriașilor lor. În acest scop, ei le vestesc cuvântul evanghelic și le mijlocesc din cer harul lui Dumnezeu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 657, Ultimul acces: 2026-08-13 00:35:13
|
Timp total: 0.03s...
[]:1