Încheierea Anului Marian în Eparhia de Lugoj - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Încheierea Anului Marian în Eparhia de Lugoj

[2015-03-31]
Anul Maicii Domnului de la Scăiuș a început la 2 februarie 2014, la sărbătoarea Întâmpinarea Domnului și s-a încheiat la 25 martie 2015, de sărbătoarea Bunavestire. Cu această ocazie, în dimineața zilei de 25 martie, la Sanctuarul "Maica Domnului, Apărătoarea Noastră" de la Scăiuș a avut loc un pelerinaj la care a luat parte PS Alexandru, Episcop de Lugoj. Este primul pelerinaj oficial din cursul acestui an conform decretului pe care l-a primit acest sanctuar, ca la sărbătorile mariane de peste an, credincioșii să aibă posibilitatea de a face pelerinaje la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
La sosire PS Alexandru a fost întâmpinat de pr. Teodor Baba, consilier eparhial și protopop de Lugoj, împreună cu pr. Iulian Hasciar, parohul locului. Programul a început la orele 10.00 cu Paraclisul Maicii Domnului, rostit de PS Alexandru și preoții concelebranți, în fața icoanei care a lăcrimat. Sfânta Liturghie a fost pontificată de PS Alexandru. Alături de Preasfinția Sa au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general, pr. Protopop Teodor Baba și pr. Iulian Hasciar, parohul locului. Răspunsurile au fost date de credincioșii din Scăiuș și de un grup de coriști ai catedralei din Lugoj, dirijați de d-na Olimpia Drăgan.
În Cuvântul de învățătură, PS Alexandru a vorbit despre sărbătoarea zilei: Bunavestire. În continuare Preasfinția Sa a făcut o rememorare a realizărilor la Scăiuș pe parcursul acestui an marian. "Am venit la Scăiuș" a spus PS Alexandru, "să aducem mulțumiri Prea Curatei Fecioare Maria care în urmă cu 80 de ani a plâns în vechea bisericuță. Astăzi în Eparhia noastră de Lugoj se încheie Anul Maicii Domnului de la Scăiuș. Dacă la deschiderea Anului Marian (2 februarie) am avut un program de îndeplinit pentru Scăiuș, constatăm cu mare bucurie că acum acest plan s-a împlinit. Preacurata Fecioară Maria ne-a ajutat! Cu ocazia a opt decenii de la lăcrimarea acestei icoane, ne-am gândit că e un moment potrivit să facem o bucurie Fecioarei Maria, prin amenajarea acestui complex spiritual marian ce conține pe lângă noua biserică, un frumos platou și alei amenajate cu dale, o fântână cu apă curentă, garduri noi, o casă pentru găzduirea pelerinilor, toate acestea ridicându-se în timp record de numai câteva luni, în perioada acestui An Sfânt Marian."
"De asemenea în anul 2012 s-a ridicat noua clopotniță, iar vechea bisericuță, restaurată în anul 2002, a devenit muzeul complexului spiritual marian. Pentru noi este un lucru deosebit și considerăm tocmai schimbarea aceasta, un răsunet, care credem că place bunului Dumnezeu, Preacuratei Fecioare Maria, îngerilor, dar și lumii de a o cinsti pe Maica Domnului", a încheiat Preasfinția Sa. Părintele paroh Iulian a mulțumit Episcopului pentru vizita și cuvintele frumoase adresate, a mulțumit preoților concelebranți, grupului coral care au dat răspunsurile, credincioșilor prezenți și pelerinilor veniți de la Lugoj. La sfârșitul Sfintei Liturghii a avut loc rugăciune de Consfințire la Inima Neprihănită a Prea Curatei Fecioare Maria.
Programul s-a încheiat cu distribuirea anafurei și miruirea credincioșilor. La sfârșit, toți credincioșii au servit în fața bisericii din mâncărurile pregătite cu generozitate de credincioșii din Scăiuș. Chiar dacă în acest An Sfânt Marian, pe cât a fost posibil, ne-am intensificat rugăciunile către Maica pururea Fecioară, devoțiunile noastre nu trebuiesc întrerupte niciodată. (Raimondo-Mario Rupp pentru BRU.ro)
(Sursa: BRU.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 711, Ultimul acces: 2026-08-10 13:35:26