Denia Canonului Celui Mare la Giurgiu[2015-03-24]Luni, 23 martie, în Săptămâna a V-a a Postului Mare, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba Canonului cel Mare în Catedrala Episcopală ,,Adormirea Maicii Domnului și ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din mun. Giurgiu.În cuvântul de învățătură, potrivit episcopiagiurgiului.ro, Preasfinia Sa a a explicat semnificația duhovnicească a pocăinței care înseamnă nașterea din nou, naștere din apă și din Duh, de care îi vorbea Mântuitorul lui Nicodim (Ioan II 3-6). Prin pocăință omul păcatului, legat de patimile sale, iese la lumină, spre o viață independentă față de acelea. De asemenea, Preasfinția Sa a evidențiat și valoarea duhovnicească a rugăciunii arătând faptul că începând urcușul său duhovnicesc, omul își pune în valoare toate posibilitățile ființei sale, și, la început, el va antrena mai întâi materialul, trupul său, fără să uite scopul final al rugăciunii, și anume acela al sălășluirii ei definitive în inimă, în planul spiritual al umanului, și alipirea acestei rugăciuni curate de Dumnezeu, Care o va face desăvârșită. Răspunsurile la strană au fost date de Corul Seminarului ,,Teoctist Patriarhul din Giurgiu, dirijat de Pr. Prof. Grigorescu George Sebastian. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 679, Ultimul acces: 2026-08-12 09:27:56
|
Timp total: 0.03s...
[]:1