Câteva sute de preoți cer Sinodului din toamnă fidelitate față de învățătura Bisericii despre căsătorie[2015-03-24]Aproape 500 de preoți din Anglia și Țara Galilor au semnat o scrisoare cerându-le celor care vor participa la Sinodul dedicat familiei, din toamna acestui an, să dea o "proclamare clară și fermă" de susținere a învățăturii Bisericii despre căsătorie. În scrisoarea publicată astăzi în Catholic Herald, preoții scriu: "Noi dorim, ca preoți catolici, să ne reafirmăm fidelitatea de nezdruncinat față de doctrinele tradiționale privitoare la căsătorie și la adevăratul sens al sexualității umane, pe temelia Cuvântului lui Dumnezeu și așa după cum le învață magisteriul Bisericii de două milenii."Sinodul extraordinar de anul trecut a provocat dezbateri aprinse privitor la admiterea divorțaților recăsătoriți la Împărtășanie. Inițiativa preoților din Anglia și Țara Galilor, 461 la număr până în acest moment, este fără precedent. Aceștia spun: "Afirmăm importanța susținerii disciplinei tradiționale a Bisericii privitoare la primirea Sacramentelor și că doctrina și practica trebuie să rămână ferm și inseparabil în armonie". Un semnatar a declarat pentru publicația amintită că "a existat o anumită presiune pentru a nu semna scrisoarea și un fel de intimidare din partea unor seniori ai Bisericii". Altul, tot în condiții de anonimat, a spus că problema împărtășirii divorțaților recăsătoriți este "o problemă de pastorație și de fidelitate față de Evanghelie. Milostivirea cere și iubire și adevăr. Este o miză mare. Nu toți preoții se simt confortabil să se exprime într-o scrisoare publică, dar aș fi foarte îngrijorat dacă ar fi preoți care să nu fie de acord cu sentimentele conținute în ea." Între semnatari se găsesc și nume mari pentru regiunea de care vorbim: teologi precum pr. Aidan Nichos sau pr. John Saward; pr. Andrew Pinsent de la Oxford; pr. Robert Billing, purtător de cuvânt al Diecezei de Lancaster; pr. Tim Finigan, blogger și redactor la Catholic Herald; pr. Julian Large, de la Oratoriul din Londra. Preoții își încheie scrisoarea cerând tuturor participanților la viitorul Sinod "să proclame cu claritate și fermitate învățătura morală neschimbabilă a Bisericii, pentru ca să înceteze confuzia, iar credința să fie întărită." Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 728, Ultimul acces: 2026-08-12 03:56:59
|
Timp total: 0.03s...
[]:1